CNCAV: 54.000 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson au intrat în ţară: peste 7.000 ajung la Constanța
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că 54.000 doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson au intrat, miercuri, în România, urmând să ajungă la Institutul "Cantacuzino", scrie news.ro.
„54.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 13 mai a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră”, a transmis CNCAV.
Ulterior, dozele de vaccin vor fi distribuite după cum urmează:
- Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 6.000 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Braşov: 9.600 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 9.600 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 7.200 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 7.200 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 9.600 doze;
- Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 4.800 doze.
Până în prezent, 108.000 de doze Janssen au fost recepţionate, iar 8.651 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
Sursă foto/video: news.ro