dobroge.tv

Live

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european
09 mai 2021
Redactia DTV
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Europei, în care a reafirmat importanţa proiectului european şi nevoa de solidaritate. 

”Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, a transmis şeful statului.

 La rândul său, premierul Florin Cîţu a transmis că apartenenţa la Uniunea Europeană înseamnă pentru România acces la suficiente doze de vaccin pentru oprirea pandemiei, dar şi 29 de miliarde de euro pentru redresarea economică.

”Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii. Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, a transmis Klaus Iohannis.

Preşedintele afirmă că principiile Declaraţiei Schuman inspiră continuu acţiunea europeană.

”Viziunea de atunci, cu un pronunţat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depăşirea multor momente dificile, prin soluţii comune, coordonate, în beneficiul cetăţenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacţia europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toţi Uniunea. Unitatea, coeziunea şi solidaritatea constituie, fără îndoială, forţa şi esenţa răspunsului nostru”, a mai transmis preşedintele.

Potrivit acestuia, individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluţiile.

”În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic - prin apărarea democraţiilor noastre şi a statului de drept, economic - prin consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi protejarea comerţului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente şi echipamente medicale, la vaccinuri şi la asistenţa financiară pentru susţinerea măsurilor economice şi sociale ar fi fost mult mai dificil. În acelaşi timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat şi trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forţa multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internaţional.

”Nu este deloc întâmplător faptul că susţinerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată şi a rămas constantă în timp. Aceasta demonstrează fără echivoc ataşamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile şi modul de viaţă european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democraţie, statul de drept şi libertăţile fundamentale, perspectiva prosperităţii şi a securităţii. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susţină o Uniune a coeziunii, mai solidară şi mai unită, în vremuri de criză, şi nu numai. Aceştia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor, am achiziţionat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică”, a mai afirmat şeful statului.

”Realitatea ne-a evidenţiat ceea ce deja ştiam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidaţi de valoarea fundamentală a solidarităţii europene, am oferit asistenţă atât statelor membre, cât şi celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova. Suntem mândri de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condiţiile în care ţara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar şi-a asumat, prin acţiune concretă, partea sa de responsabilitate”, a adăugat Iohannis în mesaj.

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”în ciuda dificultăţilor actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetăţenii Uniunii, în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei”.

”Prin această Conferinţă ne propunem să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor noştri şi să găsim împreună soluţii pentru a le transforma în realitate. Aspiraţiile cetăţenilor sunt esenţiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecţiile generate de pandemie, dar şi marile transformări, evoluţia tehnologică accelerată şi eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranţă, printre temele cele mai importante în definirea acţiunii Uniunii pe termen mediu şi lung”, a mai arătat şeful statului.

Potrivit acestuia România susţine o abordare în deplin acord cu Declaraţia de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019.

”Ceea ce numim cu mândrie „Spiritul de la Sibiu”, care defineşte contribuţia României la construcţia europeană, îşi păstrează deplina relevanţă şi poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei. Suntem pregătiţi să contribuim activ la acest dialog, care să ne ajute să definim împreună priorităţi şi soluţii comune. Doar aşa putem avea garanţia că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienţei, a incluziunii şi a echităţii, care să asigure crearea de oportunităţi egale pentru noi toţi”, mai afirmă Klaus Iohannis.

Acesta apreciază că este nevoie ca, la finele acestui exerciţiu de reflecţie, ”Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creşterii rezilienţei sale”.

”În acelaşi timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate şi stabilitate la nivel regional şi global. Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competenţelor sale, în sfere importante, precum Piaţa Internă, mai ales în ceea ce priveşte ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcţionare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar şi în pregătirea societăţii pentru economia viitorului. În această ecuaţie, investiţiile continue în educaţie şi în formare profesională adaptată pieţei muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătăţii şi Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca rezilienţa Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice şi economice”, a adăugat Iohannis.

Acesta anunţă că va urma o perioadă de dialog direct şi activ cu cetăţenii şi, în perspectivă, de acţiune concretă.

”Ne dorim o participare cât mai largă la Conferinţa privind viitorul Europei şi sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei şi generaţiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar şi să ne angajăm în construcţia viitorului. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România”, a încheiat şeful statului.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233