ÎPS Teodosie, criticat dur după ce a vorbit despre „durerile facerii” ca urmare a păcatului
ÎPS Teodosie a intrat din nou în atenția publicului după ce joi, 6 mai, a declarat într-o emisiune la Radio Dobrogea, postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, că „durerile facerii” vin ca urmare a păcatului femeii.
„Aceasta este femeia. Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă pentru că ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că dacă n-ar fi fost păcatul, nu astfel s-ar înmulţit neamul omenesc, ci prin puterea cuvintelor dumnezeieşti care le-a zis înainte de păcat: «creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi Pământul». Ei nu îşi cunoşteau intimităţile înainte de păcat, erau îmbrăcaţi în har strămoşii noştri şi atunci luaţi ceea ce v-am spus, femeii i s-a spus «În dureri vei naşte fii». Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”, a declarat ÎPS Teodosie la Radio Dobrogea.
Teodosie, criticat dur de CTP
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut câteva comentarii foarte acide la adresa ÎPS Teodosie, după ce arhiepiscopul Tomisului a făcut câteva declaraţii controversate la adresa femeilor şi a felului în care sunt tratate acestea de biserică, scrie Adevărul.
„În spatele acestor veşminte ni se expune un sac cu rahat”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi 24, despre ÎPS Teodosie.
„Dacă nici la asta nu se sesizează Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării…”, a punctat Cristian Tudor Popescu.
„Eu spun că este un sac cu rahat. Asta e o încununare ce spune despre femei. Ce aş mai putea să spun despre această dihanie, care este îmbrăcat în odăjdii? Mai grav este că seamănă a ISIS ce spune insul acesta.”, a mai afirmat acesta.
ÎPS Calnic Argeșanul, replică acidă pentru Teodosie
„Voi încerca să scriu despre o altă minune, cea a răsplăţii întreite făcută de Dumnezeu Femeii prin aceea că: Au aflat cele dintâi despre Învierea lui Iisus Hristos; au văzut cele dintâi pe Iisus Cel înviat din mormânt şi au dus cele dintâi vestea cea mare a Învierii lui Iisus, chiar ucenicilor Săi!”, scrie vineri seara, Calinic Argeşeanul într-o lungă postare pe contul de Facebook al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
„Cine ar putea cu adevărat să cuprindă cu mintea ce a însemnat în cei două mii de ani, ziditorul exemplu al femeilor mironosiţe, al mamelor celebre şi al tuturor mamelor din lume? Toate au zidit la temelia lumii! Toate au zidit viaţa de familie şi creşterea pruncilor în duhul Evangheliei lui Hristos! Toate au zidit şi au întărit dragostea între oamenii din toate timpurile! Toate au schimbat, ca şi azi, de altfel, climatul spiritual al vremii!”, arată înaltul prelat.
„Aşadar, Femeia: prin muncă cinstită, prin viaţă aleasă, prin dragoste deplină, prin devotament conjugal, prin osârdie de a naşte şi creşte prunci buni, devine astfel, primul dascăl şi preot al copilului ei, aşa cum pe drept cuvânt scrie în Predicile sale, Părintele Mircea Păcurariu. Aşadar, în alcătuirea acestei lumi, Femeia este un Înger purtător de mir!”, îşi încheie arhiepiscopul Argeşului pledoaria.