JURNAL PORTUAR. 42 de nave s-au aflat astăzi sub operare în porturile de la malul mării

42 de nave se aflau azi dimineață pentru operare în porturile de la malul mării. Potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime în rada Portului Constanța erau astăzi 8 nave. Mai multe amănunte, în jurnalul portuar.
În porturile de la malul mării se aflau joi dimineață 42 de nave sub operare. Cele mai multe dintre acestea – 39, erau în Portul Constanța, două se aflau sub operare în Portul Midia, iar una în Mangalia.
Navele sub operare aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, containere, cerealeși fier vechi. De asemenea, potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, în rada Portului Constanța erau joi dimineață opt nave, dintre care șapte așteptau pentru operare, iar una nu avea operațiuni portuare.
La avizări, figurau în dimineața zilei de 6 mai șase nave: cinci pentru Portul Constanța și una pentru Portul Midia.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

