dobroge.tv

Live

Cîţu: Am propus ca în birourile în care toate persoanele sunt vaccinate împotriva COVID să nu se mai poarte mască

Cîţu: Am propus ca în birourile în care toate persoanele sunt vaccinate împotriva COVID să nu se mai poarte mască
06 mai 2021
Redactia DTV
Publicitate

Premierul Florin Cîţu a anunţat că o şedinţă a comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate va avea loc vineri şi a propus ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie. 

Acesta a adăugat că a mai propus pentru şedinţa de vineri ca evenimente private să poată fi organizate doar cu persoane vaccinate, începând tot cu 1 iunie.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri, referitor la ideea ca în birourile unde toate persoanele sunt vaccinate să nu se mai poarte masca de protecţie, că s-a convenit ca persoanelor vaccinate să li se permită "mai multă libertate". "Evident că înainte de a da liber la astfel de prevederi va trebui să verificăm cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi cu specialiştii pe care îi avem în sănătate publică", a menţionat Mihăilă.

„Când ne vom vaccina. Este iarăşi o propunere pe care am făcut-o pentru Comitetul interministerial pentru vineri, pentru a avea evenimente private doar cu persoane vaccinate. De la 1 iunie. Avem o ţintă, trebuie să nu grăbim lucrurile, să le permitem oamenilor să se vaccineze”, a afirmat Cîţu, întrebat când vor putea fi organizate evenimente private.

Şeful Guvernului a adăugat că nu vor fi ridicate măsurile de restricţie, dacă nu va fi atinsă ţina de 5 milioane de persoane vaccinate până la data de 1 iunie.

„Nu le vom ridica. Vom merge mai departe aşa cum este situaţia acum, dar eu nu cred. Eu cred că dorinţa noastră, a românilor, este mult mai mare de a reveni la normalitate decât orice şi ne vom vaccina şi vom trece de această perioadă”, a explicat Cîţu.

Întrebat dacă ar fi o soluţie ca în restaurante să fie delimitate zonele pentru persoane vaccinate şi cele nevaccinate, după modelul zonelor de fumători şi nefumători, premierul a răspuns: „Dacă e o propunere va fi discutată în Comitetul interministerial. Acum nu există o propunere”.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233