dobroge.tv

Live

Constanța are restaurante sigure, cu aproape toți angajații imunizați împotriva noului coronavirus

Publicitate

Sectorul HoReCa din Constanța înregistrează de astăzi o premieră. Administratorii mai multor localuri de pe litoral au demarat o campanie de accelerare a ritmului de vaccinare în rândul angajaților, și cinci restaurante din mai multe localități sunt, oficial, locații sigure. La intrare, este afișat mesajul „Locație sigură. Noi ne-am vaccinat”. În unele cazuri, toți angajații localurilor s-au imunizat împotriva noului coronavirus. Scopul inițiativei este acela de le acorda încredere şi siguranţă turiștilor care aleg să vină la malul mării.

Constanța are locații sigure, cu aproape toți angajații imunizați împotriva noului coronavirus. Cei care au decis să se vaccineze spun că au luat această decizie atât pentru siguranța lor, cât și pentru a le oferi încredere clienților. Vor continua să respecte regulile și cel mai mult își doresc ca totul să revină la normal.

Ne dorim să expunem pe nimeni pericolului. Până la urmă e ceva care totuși există, nu e doar un mit”, spune un ospătar.

Reporter: O să continuați să purtați mască?

Barman: Cum să nu, ne-am învățat deja, ne-am adaptat.

Reporter: De ce ați făcut acest lucru?

Ospătar: Pentru siguranță, pentru siguranța noastră și a celor de acasă.

Lumea trebuie să meargă să se vaccineze, pentru că așa e normal. Suntem mai liberi, suntem mai relaxați, suntem mai siguri

Restaurantele care s-au alăturat campaniei de accelarare a procesului de vaccinare fac parte din Asociația Patronală RESTO. Pentru a avea afișat stickerul la intrare, localurile trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Chiar dacă și-au imunizat cei mai mulți dintre angajați, proprietarii nu trebuie să uite de celelalte reguli: dezinfectare temeinică, echipamente speciale pentru personal, soluții pentru clienți și distanțare fizică.

Într-o proporție de 100%, personalul de pe sală, barmani, ospătari su fost vaccinați și în felul acesta putem să ne asigurăm clienții că vor avea parte de servicii în siguranță”, a declarat Mariana Bajdechi, proprietar restaurant.

Cinci restaurante din municipiul Constanța, Mamaia și Năvodari au primit miercuri stickerul „Locație sigură. Noi ne-am vaccinat”.

Dacă există locații în care, rata de vaccinare în cadrul personalului angajat trece de 90%, deja vorbim de o locație care va fi semnalizată prin acest sticker pe care noi îl acordăm acelor locații”, a declarat Corina Martin, președinte de onoare Asociația Patronală RESTO Constanța.

Această hârtie nu este o păcăleală, este de fapt o stare care certifică că-n aceste unități, oamenii doresc să meargă mai departe respectând legislația”, a declarat Nelu Cosma, proprietar restaurant.

Campania va continua astfel încât, până la vară, cei mai mulți angajați din domeniul ospitalității să fie imunizați. Personalul nu va fi, însă, obligat să se vaccineze, asigură patronii.

Suntem primii interesați ca și agenți economici, să ne protejăm angajații prin vaccinare. Pentru că nu ne dorim să fim cei care singuri ne închidem unitățile”, a declarat Egevit Aslan, președinte Asociația Patronală RESTO Constanța.

Managerii speră și ca restricțiile să fie cât mai puține pentru ca turiștii care ajung pe litoral să se poată bucura de vacanță în condiții normale.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233