Weekend aglomerat pe litoral – Vama Veche şi Mamaia, în preferinţele petrecăreţilor!
Turiştii au luat cu asalt litoralul românesc în acest weekend prelungit. Dacă iniţial operatorii din turism se aşteptau la aproximativ 10.000 de turişti, numărul lor a fost mult mai mare. Aproape jumătate din cei veniţi în aceste zile pe litoral au fost bucureşteni, urmaţi de români din alte judeţe apropiate de Constanţa.
Dornici de distracţie şi relaxare după mai mult de două luni petrecute acasă, turiştii au venit în număr neaşteptat de mare pe litoral. De departe cele mai căutate staţiuni au fost Mamaia şi Vama Veche. Iniţial, operatorii din turism se aşteptau la aproximativ 10 sau 12 mii de turişti. Înrealitate însă, numărul lor a fost mult mai mare, peste 15.000.
“Preţurile au plecat în Eforie, de exemplu, de la 70 de lei pe cameră, pe noapte. Deci preţuri foarte mici. În Mamaia am avut preţuri de 120, 130 de lei pe cameră, pe noapte, iar la patru stele am avut preţuri în jur de 250, 260 de lei pe cameră, pe noapte. Deci preţurile sunt pentru două persoane”, a declarat Ionuţ Nedea, director general agenţie de turism.
Potrivit unui studio făcut de o agenţie de turism de la malul mării, 46 la sută din turiştii care au venit pe litoral în acest weekend au fost bucureşteni. Au fost urmaţi de români din alte judeţe apropiate de Constanţa. Cei mai mulţi dintre turişti au petrecut trei zile la malul mării, iar cele mai căutate staţiuni au fost Mamaia şi Vama Veche. Mulţi dintre turişti au preferat să meargă în unităţi de cazare unde puteau să-şi gătească, având în vedere situaţia actuală cauzată de noul coronavirus. Aşa se face că la aparthotelurile din staţiunea Mamaia gradul de ocupare a fost şi de sută la sută.
“Turiştii s-au bucurat de confortul unui apartament dotat cu absolut tot ce este necesar. În condiţiile în care restaurantele încă sunt închise, oamenii îşi pot prepara aici micul dejun, prânzul şi cina”, a precizat Georgiana Lazăr, manager aparthotel.
Nelu Croitoru are 45 de ani şi a decis să facă o baie în mare chiar dacă apa este încă rece, iar ceaţa împiedica pe oricine să vadă la mai mult de câţiva metri. Spune că nu îi este teamă nici de valuri şi o baie în această perioadă este benefică pentru organism.
Pe întreg litoralul românesc sunt deschise în acest moment aproximativ 100 de hoteluri. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, 380 de unităţi de cazare îşi aşteptau turiştii, potrivit studiului făcut de agenţia de turism.