Româncă oprită la aeroport cu un bagaj de 42 de kilograme. Cu ce era burduşit geamantanul
O româncă din Hunedoara care zbura în Italia de pe Aeroportul Cluj a fost nevoită să renunţe la o parte din produsele cu care şi-a burduşit geamantanul din cauză că a depăşit limita de kilograme.
Doamna Violeta este din judeţul Harghita, dar împreună cu ţoată familia s-a stabilit la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit în ţară pentru doar câteva zile, iar la întoarcere, lista cu bunătăţi tradiţionale cerute de cei rămaşi în Italia a depăşit cu mult limita de kilograme permisă de compania aeriană, scrie Dejeanul.ro.
Sâmbătă dimineaţa, pe aeroportul din Cluj, la îmbarcare, bagajul ei cântărea nu mai puţin de 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât avea voie. Geamantanul uriaş era plin până la refuz cu un miel tranşat, drob, slănină, carne de porc, fasole şi cârnaţi. Femeia a fost nevoită să renunţe la o parte din toate aceste produse, pentru că erau mult prea grele. Nu a fost singurul caz de acest fel.
Conform legislaţiei actuale, este permis să transportăm cu avionul produse de origine animală, cu respectarea limitei de greutate impuse de liniile aeriene. Acestea trebuie să fie ambalate corespunzător şi în mod obligatoriu puse în bagajul de cală.