Restaurantele, cafenelele, sălile de spectacol și cinematografele din București se vor redeschide, începând de luni, la o capacitate de 30%. DOCUMENT
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis duminică redeschiderea sălilor de spectacol, a cinematografelor, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30% în intervalul orar 5.00 - 21.00, iar măsura va intra în vigoare de luni. Pe viitor, într-un scenariu când rata de incidenţă va fi de 1,5 la mia de locuitori, atunci va fi permisă funcţionarea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la o capacitate de 50% şi desfăşurarea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanţi, a anunţat prefectul Capitalei Alin Stoica, scrie News.ro.
Hotărârea completă a CMBSU de duminică poate fi consultată AICI.
Prefectul Capitalei Alin Stoica a precizat că Bucureştiul a ieşit din scenariul cu măsurile aplicate pe o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori, astfel Capitala fiind în scenariul galben. El a adăugat restricţia de circulaţie până la ora 22.00 va fi menţinută.
„În această şedinţă a fost luată hotărârea de a trece în scenariul de sub 3 la mie. Ştim că rata de incidenţă a coborât constat, în ultimele 48 de ore. Astăzi incidenţa este 2,62, astfel încât poate fi permisă funcţionarea sălilor de spectacol redus la 30% din capacitate şi este permisă funcţionarea restaurantelor la interior, la fel la o capacitate la 30%. Acest măsuri vor intra în vigoare începând de mâine. Toţi operatorii economici, inclusiv sălile de spectacol şi restaurantele vor avea programul până la orele 21.00 şi se menţine desigur restricţia de circulaţie în afara locuinţelor după ora 22.00”, a afirmat Stoica, la finalul şedinţei CMBSU de duminică.
Întrebat de ce este menţinută restricţia de circulaţie între orele 22.00 şi 5 dimineaţa, prefectul Capitalei a răspuns: „Pentru că încă suntem pe o incidenţă destul de mare. Evident că venim de la o incidenţă de 7 şi acum mi se pare 2,62 o incidenţă mică, dar suntem încă în scenariul galben. Asta înseamnă că există pericolul ca lucrurile să se poată întoarce şi nu vrem să se întâmple lucrul acesta. Vrem ca lucrurile să evolueze spre bine şi să ajungem la o rată de infectare cât mai mică şi lucrul acesta se poate realiza prin menţinerea măsurilor de siguranţă sanitară şi evident prin vaccinare. Concentrarea noastră va fi în principal pe zona de vaccinare, dar vom menţine măsurile de siguranţă sanitară”.
El a vorbit şi despre următorul scenariu când rata va fi de 1,5 la mia de locuitori şi vor fi alte măsuri de relaxare cum ar fi deschiderea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la o capacitate de 50% şi permiterea evenimentelor în aer liber cu 300 de participanţi.
„Următorul prag stabilit de experţii epidemiologi este de 1,5 la mia de locuitori şi acolo vor interveni o serie de relaxări, aşa cum sunt deja prevăzute în legislaţie. De exemplu sălile de spectacol şi restaurantele vor putea funcţiona la o capacitate de 50% şi vor putea fi permise de exemplu evenimente în aer liber cu maxim 300 de participanţi, gen concerte. Trebuie să ţinem cont de faptul că actuala hotărâre de Guvern privind starea de alertă urmează să fie şi ea revăzută la 30 de zile de când a fost dată, adică undeva pe 13 mai şi atunci vom observa şi deciziile pe care le va lua Guvernul, în urma discuţiile în Comitetul interministerial care a fost creat”, a conchis Stoica.
Sursă foto: nawonas.com