Lotul naţional de canotaj tineret a făcut rapelul la Constanţa: 45 de sportivi s-au vaccinat
Lotul naţional de canotaj tineret a făcut sâmbătă, rapelul la Constanţa, 45 de sportivi vaccinându-se cu acest prilej. Ei s-au aflat în cantonament la Năvodari, unde au pregătit Campionatul Mondial din luna iulie. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, Cristina Schipor, a declarat că le mulţumeşte canotorilor din lotul naţional că au înţeles importanţa vaccinării, scrie news.ro.
„Sportivi sunt la baza de la Năvodari, aici au făcut şi prima doză, au venit pentru rapel astăzi, vor pleca acasă pentru sărbători. Nu pot să spun decât că mă bucur şi le mulţumesc că au înţeles importanţa vaccinării. Pe această cale fac un apel tuturor tinerilor de a se vaccina de a înţelege că vaccinul este singura modalitate de a reveni la normalitate, de a proteja familia, cunoscuţii, de a putea avea libertate”, a afirmat Cristina Schipor.
Antrenorul lotului naţional de canotaj tineret, Georgeta Grijuc, a declarat cu acest prilej că sportivii s-au pregătit la Năvodari pentru campionatele mondiale care vor avea loc în iulie în Cehia, iar sărbătorile le vor face în familie.
„Sportivii au venit în cantonament la începutul lunii octombrie în Năvodari. Ne pregătim pentru campionatele mondiale care vor avea loc în iulie în Cehia. S-au vaccinat tot aici cu prima doză, acum trei săptămâni. Acum suntem pe picior de plecare, toată lumea este nerăbdătoare să plece la casele lor”, a explicat antrenoarea lotului de tineret.
Ea a precizat că vaccinarea aduce un plus de siguranţă şi va putea duce la revenirea la o viaţă normală.
„Vaccinarea reprezintă un plus de siguranţă, poate eradicăm această pandemie şi să revenim la viaţa normală de dinainte”, a menţionat Georgeta Grijuc.
La centrul de vaccinare de la Pavilionul Expoziţional din Constanţa s-au vaccinat sâmbătă 45 de sportivi din lotul naţional de canotaj tineret. Ei au făcut imunizarea cu vaccinul Pfizer.
Sursă foto: News.ro