dobroge.tv

Live

Sute de angajați de la Oil Terminal au protestat joi în curtea companiei: aceștia cer conducerii mărirea salariilor, așa cum li s-a promis

29 aprilie 2021
Publicitate

Peste 300 de angajați de la Oil Terminal au ieșit astăzi în stradă pentru a-și spune nemulțumirile. Conducerea instituției le-a promis petroliștilor constănțeni mai mulți bani din luna iulie, însă aceștia au aflat acum că nu vor mai primi nimic în plus. Reprezentanții companiei spun că de vină este ministerul de resort care nu a aprobat mărirea salarială. Oamenii nu înțeleg însă de ce, având în vedere că societatea este pe profit.

Rușine, rușine, rușine să vă fie! Rușine, rușine, rușine să vă fie!”, au scandat protestatarii.

Angajații de la Oil Terminal trebuiau să primească din luna iulie mai mulți bani. Însă această mărire promisă de conducerea companiei nu a mai fost încadrată în buget.

A fost un protest spontan, iar angajații sunt nemulțumiți că nu a fost aprobat bugetul care prevedea creșterea salariilor cu 4%.

Pe timp de pandemie, a adus profit. A adus plus valoare la bugetul național. Această creștere salarială pe care a convenit-o Consiliul Sindical, cu Consiliul de Administrație și conducerea companiei, a fost legală. Ne-am încadrat în legea bugetului”, a declarat Ion Caraignat, președinte Cartel Alfa Constanța.

În luna martie s-a negociat cu conducerea societății și Consiliul de Administrație o creștere salarială, iar în momentul în care astăzi a trebuit să fie votat acel buget, nu mai vor să-l voteze. Au făcut un alt buget, cu creștere salarială 0”, spune un protestatar.

Peste 300 de oamenii au mers în curtea companiei pentru a-și striga nemulțumirile.

Ministerul Energiei, se pare că acolo este buba, la ministrul Energiei. Nu acceptă această creștere salarială”, mai spun protestatarii.

Conform Contractului colectiv de muncă, avem anual dreptul să facem o cerere de salariu și anul acesta a decurs conform Legii Bugetului, ne încadram, chiar nu am consumat indicatorul acela de creștere salarială”, a declarat Ion Bucel, vicepreședinte Sindicatul Oil Terminal.

Dacă vor respect, trebuie să și acorde respect. Trebuie să respectăm. Cum noi respectăm fișa postului și ne respectăm atribuțiunile de serviciu, așa și ei trebuie să respecte deciziile pe care le iau”, spune un protestatar.

Protestatar: Nu vrea să ne acorde mărirea de salariu.

Reporter: Vi s-a promis.

Protestatar: S-a promis, a negociat Sindicatul cu administrativul și n-a vrut Guvernul.

Supărați că le-au înghețat salariile, oamenii au cerut demisia tuturor celor care nu au respectat negocierea avută în luna martie.

Angajații amenință că, dacă nu va fi remediată situația, vor boicota activitatea instituției. Mai mult, aceștia urmează să se să se întâlnească săptămâna viitoare cu reprezentanții Ministerului Energiei.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233