Miliarde de lei pentru salvarea de vieţi omeneşti
Program de achiziții în valoare de peste 3,2 miliarde de lei. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că în ședința de guvern a fost aprobată o notă de fundamentare a cheltuielilor din programul „Viziune 2020”. Cu banii obținuți vor fi achiziționate mai multe autospeciale, precum și 12 elicoptere, 6 ușoare și 6 pentru uscat și zona maritimă.
Ministrul Afacerilor Interne a anunțat că MAI va primi 3,2 miliarde de lei, în cadrul proiectului de investiţii „Viziune 2020”. 84,4% din bani sunt fonduri europene nerambursabile. Proiectul vizează „creșterea nivelului de pregătire pentru o reacție rapidă și eficientă la dezastre a echipajelor de intervenție”. „60 de autospeciale de descarcerare, 49 de containere cu echipamente individuale de protecţie, 63 de camioane cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare, 276 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 33 de centre de comunicaţii pentru punctele de comandă mobilă medii, 18 autoplatforme, 42 de autospeciale de primă intervenţie pentru lucrul cu apă la înaltă presiune şi hidroperforare, o navă multirol, 3 şalupe multirol şi un centru naţional de răspuns la dezastre”, a declarat Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne. De asemenea, în aceeaşi sumă este prevăzută şi achiziţia a 12 elicoptere, „dintre care 6 elicoptere uşoare, deja în procedură de achiziţie şi livrare, şi 6 elicoptere medii şi grele pentru uscat şi zona maritimă, în prezent în procedură de negociere competitivă”.