dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Preot condamnat după ce a construit o biserică fără autorizaţie! Un stâlp de iluminat trece prin acoperiş

04 iunie 2020
Publicitate

Preotul din Constanta care a ridicat o biserică fără autorizaţie a fost condamnat. Parohul bisericii Sfântul Haralambie a primit un an de închisoare cu suspendare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor. Sentinţa a fost pronunţată în prima instanţă şi nu e definitivă.

Biserica Sfântul Haralambie din Constanța a stârnit controverse încă de la început. Părintele Ciprian Stanca a început construirea ei fără ca să aibă autorizație de construcție eliberată de primărie. Apoi poziționarea ei a stârnit reacțiile locatarilor din blocul cu zece etaje aflat la câțiva pași de lăcașul de cult. Clădirea era chiar în buza trotuarului și nu mai lasă loc pentru nimic altceva. 

 Biserica Sfântul Haralambie a fost instalată pe bulevardul Tomis 301 în anul 2010, fiind o construcţie de tip modular - „container”, aşa cum mai sunt câteva prin oraşul Constanţa. Părintele Ciprian Stanca a fost numit paroh după ce biserica era instalată la marginea trotuarului, chiar dacă situaţia terenului este incertă din punctul de vedere al proprietarului. Deși i s-a pus în vedere să oprească lucrările de construcție, părintele nu s-a conformat. 

Procurorii au deschis dosar penal, iar Judecătoria a tranșat cauza. 

 "Stabileşte pentru inculpatul Stanca Ciprian, pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control. Amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani", se arată în hotărârea judecătorească.

 Enoriașii parohiei au primit vestea condamnării preotului paroh cu scepticism, deși cu toții știau că biserica nu are actele în regulă. 

 Pe durata celor doi ani preotul Ciprian Stanca trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: 

  •  să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; 
  •  să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea sa; 
  •  să anunţe schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; 
  •  să comunice schimbarea locului de muncă; să permita controlul mijloacelor sale de existenţă. 

 Sentinţa nu este însă definitivă. Arhiepiscopia Tomisului nu a dorit să comenteze în acest caz.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233