REVOLTĂTOR. Copil de 11 ani, lăsat cu o fractură deschisă mai bine de 14 ore. Asistenţii sociali nu au auzit gemetele de durere şi au chemat Ambulanţa abia a doua zi
Caz incredibil la Casa Dale, din Săcele! Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere Braşov a dezvăluit că, săptămâna trecută, joi seara, un copil de 11 ani şi-a rupt mâna, dar doi angajaţi ai Protecţiei Copilului care erau de serviciu în acel moment nu au observat şi astfel micuţul a primit îngrijiri la mai bine de 14 ore de la producerea accidentului.
Potrivit adevarul.ro, abia vineri dimineaţa, în jurul orei 10,00, la mai bine de 14 ore de la producerea accidentului, angajaţii centrului au sunat la 112 şi o ambulanţă SMURD a venit să-l preia pe băieţel. Medicul sosit la Casa de Tip Familial Dale, după evaluarea şi examinarea copilului, a stabilit că este o urgenţă de grad zero şi au transportat copilul la serviciul UPU al Spitalului de Copii Braşov. După ce a primit îngrijirile medicale necesare, micuţului i-a fost pus un aparat gipsat pe antebraţul mâinii stângi.
„Cum este posibil aşa ceva? Ce au făcut angajaţii care se aflau de serviciu la Casa Dale? Ce a făcut şefa Orfelinatului? Cât de inuman trebuie să fii, să nu reacţionezi, în niciun fel şi să nu faci ceea ce trebuie? Pe noi nu ne mai miră nimic! Într-o instituţie cu numeroşi angajaţi cercetaţi penal, unii condamnaţi definitiv, alţii trimişi în judecată, o instituţie în care copiii sunt violaţi, abuzaţi sexual, bătuţi, umiliţi, înfometaţi, ce aşteptări poţi să ai!?”, a declarat preşedintele ASUM Braşov, Ionel Spătaru, pentru adevarul.ro.
„O instituţie în care unele concursuri şi achiziţii ridică multe semne de întrebare şi nimeni nu face nimic!? Nu mai solicităm nimănui nimic! Am făcut acest lucru, dar degeaba! Consiliul Judeţean Braşov menţine, în continuare, o conducere interimară, neprofesionistă, dezinteresată la Protecţia Copilului Braşov! Colegiul de Conducere de la Protecţia Copilului Braşov, condus de Maria Dumbrăveanu (secretarul Consiliului Judeţean Braşov), este total dezinteresat! Bine că îşi încasează indemnizaţiile… În rest, nimic, linişte!”, a adăugat Spătaru.
„Este vorba despre un caz petrecut la data de 15.04.2021, la CTF Dale. Doi dintre copii s-au jucat, unul dintre ei a căzut şi s-a lovit la mână. În seara respectivă, niciunul dintre cei implicaţi nu a anunţat personalul de serviciu, aflat în alte încăperi ale casei de tip familial. A doua zi dimineaţă, copilul a spus educatorului de serviciu că îl doare mâna. A fost anunţat imediat asistentul medical, care a evaluat situaţia copilului. Ulterior, a fost apelat serviciul de urgenţă 112. Copilul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital, unde s-a constatat fractura mâinii. I s-a aplicat o atelă gipsată şi, câteva ore mai târziu, s-a întors în casa de tip familial”, a precizat DGASPC, într-un răspuns semnat de directorul general, Julieta Gârbacea, directorul adjunct, Mihai Priboi şi purtătorul de cuvânt, Lidia Mailat, potrivit sursei citate.