Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina. Zeci de persoane au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Slatina, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Au fost evacuate până acum 36 de persoane, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.Incendiul s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la nivel parter şi etaj 1, dar a fost stins limitele găsite.
”Până la acest moment, au fost evacuate 36 persoane, dintre care 6 persoane au fost intoxicate cu fum şi sunt transportate la UPU. Se continuă operaţiunile de căutare”, a transmis IGSU, citat de news.ro.
UPDATE 12:25. Preşedintele Klaus Iohannis a spus că a fost informat despre incendiul care este în derulare la Spitalul din Slatina, dar, din datele de până acum, situaţia nu pare atât de gravă cum ar fi putut să fie. ”Semnalul de alarmă este clar: Trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure”, a afirmat preşedintele.
”Există un incnediu la un Spital de Psihiatrie din Slatina. Datele de până acum ne arată că nu sunt persoane grav rănite, persoanele care au fost în incintă au fost evacuate”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, precizând că situaţia este în dinamică, iar pompierii caută eventuale victime.
”Deocamdată, din fericire, nu este atât de grav cum ar fi putut să pară chiar la început. Însă semnalul de alarmă este clar: E nevoie de reformă, trebuie să intervenim, trebuie să facem spitalele mai performante, mai sigure”, a mai declarat preşedintele.
Sursă foto: Digi24.ro