Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie 2021, în spaţii închise şi deschise

Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităţilor cultural-creative de la 1 iunie 2021, în spaţii închise şi deschise, pe baza legislaţiei şi a recomandărilor autorităţilor publice din România. Acestea vor fi analizate de Ministerul Sănătăţii şi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), scrie news.ro.
Setul de măsuri publicat vineri pe site-ul instituţiei a fost elaborat în urma discuţiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activităţii cu public a sectoarelor cultural-creative, grup iniţiat de Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîţu.
Din acest grup au făcut parte asociaţii şi patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiţi reprezentanţi mandataţi în acest sens, dar şi specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministere care şi-au manifestat dorinţa de a lucra împreună pentru a găsi soluţii, inclusiv pentru segmentul HoReCa, transmite MC.
Expertiza medicală a fost asigurată de dr. Victor Costache şi dr. Cristian Oancea, reprezentanţi ai prim-ministrului.
Evenimente cu public vor avea loc respectând 2 tipuri de scenarii atât pentru activităţile desfăşurate la exterior, cât şi în interior. Organizatorul este cel care trebuie sa aleagă între aceste 2 scenarii publicate online.
„A fost o muncă susţinută care sper să permită intrarea în normalitate la data de 1 iunie. Am avut în vedere şi experienţa altor state membre UE şi suntem în continuare deschişi spre a îmbunătăţi normele pentru că sănătatea publică primează. Am evidenţiat în repetate rânduri că sectoarele cultural-creative au fost unele dintre cele mai restricţionate şi avem nevoie de susţinere ca acestea să poată redeveni accesibile publicului, atât ca o necesitate socială, cât şi economică“, a transmis ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Propunerile pot fi transmise pe adresa de e-mail comunicare@cultura.ro.
Măsurile propuse pot fi consultate pe site-ul AICI.
Sursă foto: AP News
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

