JUDEȚUL CONSTANȚA. Deșeuri de tip șpan, descoperite de polițiștii de frontieră într-un autocamion sosit din Bulgaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit, într-un autocamion cu remorcă sosit din Bulgaria, deșeuri tip span neconforme.
În data de 13.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, judeţul Constanţa, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 43 ani, care conducea un autocamion cu remorcă, ambele înmatriculate în Bulgaria.
Deoarece poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii din cadrul Gărzii de Mediu Constanța au avut suspiciuni privind documentele de însoţiere a mărfii, aceştia au efectuat un control amănunţit al mijlocului de transport.
Astfel, s-a stabilit că mărfurile transportate, deşeuri de tip şpan, sunt neconforme, fapt pentru care lucrătorii Comisariatului Judeţean Constanţa al Gărzii de Mediu au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a ansamblului rutier, fiind întors pe în Bulgaria.
Sursă foto: Poliția de Frontieră