dobroge.tv

Live

Liz, o tânără mămică, a născut prematur ca să-şi salveze copilul: ea a murit la scurt timp, din cauza complicaţiilor apărute după COVID

Liz, o tânără mămică, a născut prematur ca să-şi salveze copilul: ea a murit la scurt timp, din cauza complicaţiilor apărute după COVID
10 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Tragedie în Iaşi, acolo unde o tânără de doar 32 de ani a murit în urma unor complicații după infecția cu COVID. Din cauza formei severe de boală, Liz, însărcinată în șapte luni, a născut mai repede pentru a-şi salva pruncul. Din păcate, tânăra s-a stins la scurt timp, lăsând în urmă un soț îndurerat, o fetiță de doi ani și băiețelul abia venit pe lume, scrie Observator News.

Familia Lizei este greu încercată de soartă. Soție și mamă a unei fetițe de doi anișori, s-a stins din viață după ce a născut prin cezariană, la 28 de săptămâni, un băiețel.

Liz și soțul ei nu au renunțat la ideea de a deveni din nou părinți, așa că anul trecut, în plină pandemie, Liz a rămas din nou însărcinată, de data asta cu un băiețel. Din păcate, în timpul sarcinii, tânăra de 32 de ani s-a infectat cu noul coronavirus, scrie sursa citată.

Calvarul tinerei a început în martie

Tânăra a fost transferată de la Spitalul de Boli Infecţioase. Starea era gravă, era COVID pozitiv. Pentru că era însărcinată, s-a decis să i se facă o radiografie în urma căreia a rezultat iniţial că plămânii erau afectaţi în proporţie de 50-60%”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU a Spitalului "Sfântul Spiridon" / SMURD Iaşi, pentru Observator News.

Dată fiind starea Lizei, dar şi sarcina avansată, medicii au decis transferul la Maternitatea „Elena Doamna”, singura unitate COVID pentru gravide.

După spusele medicilor de la Maternitatea „Elena Doamna”, tânăra a dorit, în pofida stării în care se afla, să ducă sarcina până la sfârşit. Medicii însă i-au spus că este bine să nască prin cezariană, mai devreme, pentru că astfel dă o şansă pruncului, scrie sursa citată.

Astfel, Liz a născut prin cezariană, un băiat de 1.900 de grame. Eduard a venit pe lume la 28 de săptămâni şi a ieşit negativ la testul RT PCR de COVID. Imediat, micuţul a fost transferat la Secţia de Neonatologie de la Maternitatea „Cuza Vodă”.

După naştere, Liz a fost transferată înapoi la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.

Rezultatul analizelor a fost înfiorător, spun medicii

După ce a născut, a fost transferată înapoi la noi, la ATI. Iniţial, sarcina a permis să îi facem doar o radiografie la plămâni pentru că era însărcinată. Ulterior, după naştere, i-am făcut un CT (computer tomograf). Rezultatul a fost înfiorător. Fără boli, un om care era perfect înainte de COVID, acum avea plămânii afectaţi 90%. Plămânii ei, fără a avea o boală asociată, la doar 32 de ani, erau o cicatrice enormă, ca după o arsură. A făcut hidropneumotorax, ruptură de pleură, şi altele. Au fost afectate toate organele într-un ritm extrem de alert”, a spus Diana Cimpoeşu, potrivit Ziarul de Iaşi.

Marţi, 6 aprilie, Liz s-a stins din viaţă, lăsând în urmă un soț îndurerat, o fetiță de doi ani și băiețelul născut prematur, care este încă în spital.


Sursă foto: Observator News 

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233