Starea de alertă, prelungită în România. Restricțiile de circulație, ridicate în noaptea de Paște și magazinele, deschise până la ora 20.00. DOCUMENT

Guvernul a prelungit joi starea de alertă pentru 30 de zile și a adăugat noi prevederi pentru perioada Sărbătorilor de Paște. De asemenea, Hotărârea de Guvern prevede limitarea gradului de ocupare în stațiunile de pe litoral la 70%, scrie Digi 24.
Potrivit documentului adoptat de Guvern, în noaptea de Înviere sunt ridicate restricțiile de circulație. Astfel, românii vor putea merge la slujbă și pot circula până la ora 5 dimineața. Totodată, Guvernul a prelungit programul magazinelor până la ora 20:00 în localitățile unde rata de incidență nu ar fi permis ca acestea să fie deschise după ora 18:00, însă doar pentru zilele de vineri 23 aprilie și în Vinerea Mare, pe 30 aprilie.
„Prin excepţie de la prevederile alin. (3) şi (4), în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00-20,00. În intervalul orar 20,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.”, se arată în anexa Hotărârii de Guvern.
De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
Unitățile de cazare de pe litoral vor fi obligate să cazeze turiști doar în limita a 70% din spațiile de cazare.
„Se limitează gradul de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările şi completările ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, în următoarele localităţi:
a) Zona Mamaia Nord, județul Constanța
b) Năvodari, județul Constanța
c) Mamaia și Mamaia-Sat, județul Constanța
d) Constanța, județul Constanța
e) Agigea, județul Constanța
f) Eforie Nord, județul Constanța
g) Eforie Sud, județul Constanța
h) Techirghiol, județul Constanța
i) Tuzla, județul Constanța
j) Costinești, județul Constanța
k) Neptun-Olimp, județul Constanța
l) Jupiter, județul Constanța
m) Cap Aurora, județul Constanța
n) Venus, județul Constanța
o) Saturn, județul Constanța
p) Mangalia, județul Constanța
q) 2 Mai, județul Constanța
r) Vama Veche, județul Constanța.”
Documentul privind prelungirea stării de alertă poate fi consultat AICI.
Anexa care prevede noile măsuri poate fi consultată AICI.
Sursă foto: Capital
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

