Un fost polițist, arestat pentru înşelăciune, a primit o diplomă de merit. ''Un profesionist care a ajutat la dezvoltarea valorilor instituției''
Unul dintre foștii agenți din Bucureşti, arestați după ce au continuat să dea amenzi în trafic deși erau de mult timp ieșiți la pensie, a fost premiat cu o diplomă de recunoaștere a meritelor de către foştii şefi. Potrivit digi24.ro, acesta a primit miercuri, în lipsă, o diplomă de merit de la ultimul loc de muncă - Inspectoratul General de Imigrări. Când presa a cerut un punct de vedere instituția a anunțat că retrage distincția.
Un profesionist care a ajutat la dezvoltarea valorilor instituției, așa este descris de șefii lui fostul polițist pe care procurorii îl acuză că a dat zeci de amenzi și după ce s-a pensionat.
El și un alt fost coleg au păstrat uniformele de polițiști, dar și numere de înmatriculare ale Ministerului de Interne. Le-au folosit ca să oprească în trafic zeci de șoferi pe
care i-au sancționat. Anchetatorii spun că impostorii ar fi câștigat peste 20.000 de euro din amenzi de circulație. Acum două luni însă, au fost prinși de adevărații polițiști.
Cei doi agenți pensionați au fost prinși de anchetatori în flagrant. Ei au ajuns la audieri purtând uniformele păstrate din vremea în care lucrau în Poliție.
Unul dintre ei și-a încheiat cariera la Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului de Interne. Șefii lui au pregătit diplome de merit pentru toți polițiștii pensionați în ultimul an.
Suspectul nu a apucat să primească distincția din două motive: în primul rând, se află în continuare în arest. Totodată, conducerea inspectoratului a decis să-i retragă diploma. Asta după ce a aflat de la presă că bărbatul este arestat, mai scrie sursa citată.
Sursă foto: Digi24.ro