dobroge.tv

Live

Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie

Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemie
06 aprilie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19, unde peste 40 de psihoterapeuţi voluntari vor fi alături de oricine are nevoie de sprijin emoţional. 

“S-a făcut un an de când avem de-a face în fiecare zi cu stres şi anxietate din cauza acestei pandemii. Toate lucrurile astea îşi lasă semnul. Avem în societate o tensiune cu care ne confruntăm la nivel individual şi la nivelul societăţii. Simţim cu toţii oboseală, confuzie câteodată furie. Măsurile de sănătate publică, distanţarea fizică, închiderea şcolilor pe perioade relativ lungi sau oprirea funcţionării unor afaceri toate astea sunt menite să salveze vieţi şi să prevină pandemia, dar, cum spuneam, sunt de multe ori copleşitoare la nivel individual şi chiar la nivelul comunităţii”, a explicat Vlad Voiculescu, citat de news.ro.

El a precizat că un efect al pandemiei a fost reducerea accesului la servicii de sănătate mintală.

“Organizaţia Mondială a Sănătăţii vorbeşte despre o epidemie paralelă şi foloseşte termenul ăsta atunci când vorbeşte despre deteriorarea sănătăţii mintale în rândul populaţiei. Unul dintre efectele pandemiei este reducerea accesului la servicii de sănătate mintală în România şi în mai toate ţările de pe glob şi trebuie să spunem că dacă suntem oneşti România, ţara noastră, nu are neapărat o tradiţie în a vorbi deschis despre problemele de sănătate mintală. A existat şi există în continuare o stigmă pe care mulţi o poartă şi depresia, anxietatea chiar dacă nu ar trebui să ruşineze pe nimeni nu sunt subiecte extrem de cunoscute, respectiv subiecte despre care să se vorbească des şi deschis în orice context, fie în particular, fie în familie, fie pe scena publică”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Voiculescu consideră că avem nevoie cu toţii de sprijin pentru a trece peste momentele grele.

“E important să vorbim despre sănătatea noastră mintală la fel cum vorbim despre sănătatea noastră fizică. În termeni de sănătate publică principalul impact psihologic al pandemiei este aşadar o rată ridicată de stres şi anxietate. Avem cu toţii nevoie de sprijin pentru a trece prin momente grele şi fiecare se descurcă cum poate, fiecare încearcă să gestioneze situaţia, anxietatea, stresul şi modul în care reacţionează în situaţii stresante, după cum a învăţat, respectiv după ajutorul pe care îl primeşte şi în general putem să ne îmbunătăţim starea psihică vorbind deschis despre provocările noastre cu cei apropiaţi, cu familia, cu prietenii, ajută, de asemenea, mişcarea fizică orice fel de spiritualitate şi ieşirea în natură. Sunt lucruri care cu siguranţă ne ajută şi sunt studii ştiinţifice care arată că toate activităţile de mai sus ne cresc rezilienţa emoţională şi ne îmbunătăţesc ceea ce numim o stare de bine”, a spus Voiculescu.

El a anunţat că începând de marţi Ministerul Sănătăţii lansează o linie telefonică de sprijin psihologic pentru persoanele afectate de pandemia de COVID-19.

“E important când ne simţim copleşiţi să apelăm la experţi, la psiho-terapeuţi şi linia telefonică de sprijin psihologic pe care o lansăm astăzi împreună va fi tocmai asta, o soluţie de sprijin pentru orice român afectat de pandemie. Cu ajutorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale şi al companiei Vodafone România, peste 40 de psihoterapeuţi voluntari vor fi disponibili de luni până sâmbătă de la 12 până la 20 pentru a fi alături de oricine are cu adevărat nevoie, pentru oricine are nevoie de sprjin emoţional. E un lucru extraordinar şi cred că subliniază încă o dată ceea ce ştim cu toţii că numai împreună om cu om vom reuşi să trecem de pandemie şi de această perioadă grea”, a conchis ministrul Vlad Voiculescu.

Sursă foto: Digi24.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233