A murit Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică lăutărească. Era internat în stare gravă, fiind diagnosticat cu Covid-19

Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de muzică lăutărească, a murit în această dimineaţă, din cauza complicaţiilor pe fondul Covid-19. Ploieşteanu, în vârstă de 70 de ani, era internat de două săptămâni la Spitalul Floreasca din Bucureşti, fiind diagnosticat cu Covid-19.
Născut pe 16 decembrie 1950, pe numele real Ion Dumitrache, a început să cânte la vârsta de 18 ani în satul natal din Prahova, moment în care
şi-a luat şi numele de scenă Nelu Ploieşteanu.
În 1970, s-a mutat la Bucureşti şi a început să colaboreze cu Teatrul de revistă „Ion Vasilescu”, apoi cu mai multe localuri din oraş. Nouă ani mai târziu, a întreprins, cu ansamblul Mugurelul, primul său turneu în străinătate.
După 1990, a lansat peste 15 albume. Cele mai importante colaborări muzicale ale lui au fost cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

