Am vorbit cu marinari blocați pe mările și oceanele lumii, în mijlocul pandemiei de coronavirus
La aproximativ 3 luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, încă mai sunt mii de marinari blocaţi pe mările şi oceanele lumii. Oameni cărora li s-au terminat contractele de muncă, dar care nu pot ajunge acasă pentru că graniţele multor ţări sunt încă închise. Unii dintre ei, ceva mai norocoşi au reuşit să ajungă acasă, în timp ce alţii aşteaptă să plece pe mare.
Navigatorii români care se află sau ajung în Europa sunt mai ușor de repatriat. Sunt multe rute pe care armatorii le pot alege pentru ca românii să revină în țară. În timp ce din unele țâri există zboruri directe către România, din altele se folosesc rute ocolitoare.
George Rizea se numără printre navigatorii care pot spune că au avut parte de o debarcare fericită. După două luni în care nu a pus piciorul pe uscat, acesta a putut să se întoarcă în țară. Două săptămâni a durat transportul de la navă până în țara. Experienţa trăită a fost una care şi-a lăsat amprenta asupra lui, spune George. Însă nimic din ce a trăit nu mai contează odată revenit acasă.
Octaviu este un alt navigator care a ajuns în țară după aproximativ 3 luni petrecute pe mare. El trebuie să îşi mai recupereze o parte din salariu de la firma pentru care lucra. Spune că s-a temut pentru sănătatea lui, mai ales că la bordul navei, dar şi în timpul zborului spre România, nu s-au respectat toate procedurile de combatere a noului coronavirus. Alţi marinari nu au fost la fel de norocoşi.
Soluţia pentru marinarii blocaţi încă pe nave ar fi ca ţările care în acest moment au graniţele închise să le acorde acestora vize de trecere pentru ca transportul lor spre destinațiile de origine să fie accesibil. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, armatorii ar putea să oprească traficul maritim.
De asemenea, aproximativ 2.000 de navigatori români aşteaptă să se poată face schimburile de echipaje pentru a pleca la muncă. În toată această perioadă ei au fost nevoiţi să rămână în ţară, mulţii dintre ei fără alte venituri.