dobroge.tv

Live

Consiliul Diplomatic Consultativ al Municipiului, „lobby pentru Constanța”

Consiliul Diplomatic Consultativ al Municipiului, „lobby pentru Constanța”
30 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Astăzi, 30 martie, a avut loc, la Sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, cu respectarea regulilor specifice situației epidemiologice COVID-19, prima reuniune a Consiliului Diplomatic Consultativ al Municipiului Constanța prezidată de domnul Vergil Chițac, primarul municipiului.

Au participat la reuniunea convocată de Primarul municipiului: doamna Consul General Tatiana Mihailovna Grușko și domnul vice-consul Yaroslav Eremeev, Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, domnul Alexandru Bobe, Consul Onorific al Estoniei la Constanța, domnul Laurențiu-Adrian Lazăr, Consul Onorific al Regatului Norvegiei la Constanța, domnul Dorel Glăvan, Consul Onorific al Republicii Franceze la Constanța, domnul Constantin Șuteu, Consul Onorific al Finlandei la Constanța, domnul Daniel Sorin Coman, Consul Onorific al Regatului Țărilor de Jos la Constanța, domnul Iani Stavrositu, Consul Onorific al Georgiei la Constanța, prințul Șerban Dimitrie Sturza, Consul Onorific al Republicii Macedonia de Nord la Constanța, domnul Omer Susli, Consul Onorific al Albaniei la Constanța, domnul Adrian Bavaru, corespondent consular al Italiei la Constanța, domnul Adrian Dan Dugăiașu, director general adjunct al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța și domnul Ion Dănuț Jugănaru, director general, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Principalele subiecte dezbătute în cadrul discuțiilor au vizat atragerea investițiilor străine în municipiul Constanța și utilizarea, de către municipalitate, a exemplelor de bune practici sectoriale, în diferite domenii, deținute de țările reprezentate în municipiude către consulii de carieră și onorifici. Primarul Vergil Chițac a precizat că cele două domenii reprezintă pilonii raporturilor de cooperare dintre municipiu și partenerii săi externi.

În cadrul discuției au fost formulate mai multe propuneri de consolidare a relațiilor dintre primăria municipiului Constanța și partenerii externi. Consulii onorifici au exprimat disponibilitatea și interesul țărilor reprezentate de aceștia pentru a sprijiini proiectele de dezvoltare economico-socială a orașului. S-a subliniat că este nevoie de schimbări structurale ale orașului în numeroase domenii, precum disciplina urbanistică, gestionarea spațiilor verzi, astfel încât să se consolideze rapid premisele unei creșteri substanțiale a investițiilor externe în municipiu. În acest context, a fost evidențiată și salutată viziunea de dezvoltare a orașului propusă de municipalitate.

Au fost discutate inclusiv disfuncțiile care au împiedicat sau au limitat, până în prezent, dezvoltări sustenabile și de amplitudine ale orașului și, implicit, au descurajat marile investiții.

Consulii onorifici au formulat mai multe propuneri în vederea consolidării și optimizării formatelor actuale de cooperare între primăria municipiului Constanța și partenerii săi externi, precum: dezvoltarea rețelei actuale de orașe-înfrățite și orașe-partenere, deschiderea de noi curse aeriene între Constanța și orașe europene, simplificarea procedurilor administrative privind deschiderea unei afaceri și/sau implementarea unui proiect de investiții, organizarea periodică de întâlniri cu oameni de afaceri străini etc. S-a apreciat că există, în momentul de față, numeroase instrumente și linii de finanțare a unor proiecte de dezvoltare cu atragere de fonduri europene care pot fi exploatate de către autoritățile locale sau agenții economici din municipiu.

Primarul municipiului a prezentat principalele proiecte de dezvoltare și modernizare a municipiului Constanța, evidențiind totodată oportunitățile de investiții în municipiu.

S-a concluzionat că, pentru atragerea de investiții străine, este nevoie de modernizări și dezvoltări sistemice ale orașului, în multiple domenii, iar disponibilitatea municipalității pentru elaborarea de proiecte integrate în domeniul dezvoltării sustenabile a municipiului este apreciată și salutată de către consulii onorifici cu atribuții de reprezentare pe raza municipiului Constanța. În acest context, aceștia vor face „lobby pentru Constanța”, sprijinind și promovând efortul de dezvoltare a orașului propus de municipalitate.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233