Anchete după ce un profesor apare cu o mască desenată pe calculator. ''Nu știm dacă e o gafă a unui angajat al Poliției sau o glumă proastă a unui elev''
Un profesor din Suceava este prezentat într-o imagine cu o mască desenată cu carioca peste faţă, pentru a nu părea că încalcă măsurile pentru combaterea coronavirusului.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava, Ionuț Epureanu, a spus la Digi24 că este regretabilă situația generată de fotografia care însoțea un comunicat oficial, în care un profesor apare cu o mască desenată pe față.
"Situația este regretabilă. La IPJ am dispus verificări de vineri. Facem verificări pe mai multe paliere. La activitatea respectivă s-au făcut fotografii de către organizator – din partea IPJ – de profesori și elevi, peste 100 de imagini fiind centralizate. Am vrut să le promovăm în presă. Dintr-o regretabilă eroare, unele nu erau conforme cu natura activității. Probabil a fost și o greșeală a colegilor. Nu știm dacă e o gafă a unui angajat al Poliției sau o glumă proastă a unui elev", a spus Epureanu.
El a adăugat că în alte fotografii în care apare profesorul respectiv, acesta purta mască.
"Aici apare paradoxul, în alte 3 – 4 fotografii, același profesor poartă mască, regulamentar. Luăm în calcul ca la un anumit moment să nu o fi purtat", a conchis purtătorul de cuvânt al Poliției Suceava.
Ca să ascundă faptul că un profesor nu purta mască în sala de clasă, cineva s-a gândit să i-o deseneze pe calculator. Mai multe fotografii au fost făcute publice, fiind date presei de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Suceava.
Inspectorul școlar județean Suceava, Grigore Bocanci, a declarat la Digi24 că este o situație regretabilă și că trebuie văzut din ce motiv nu purta mască profesorul respectiv.
Sursă foto: Digi24