Programul „Noua Casă” începe vineri: Ministerul de Finanţe a diminuat comisionul de administrare, de la 0,40% la 0,30% din soldul garanţiei
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunţat, joi, că de vineri finanţatorii primesc dosare pentru programul „Noua Casă”, iar Ministerul Finanţelor a decis diminuarea comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanţiei, scrie news.ro.
„Guvernul României a aprobat plafonul de garantare a Programului Noua Casă, ediţia 2021, în valoare de 1,5 miliarde de lei, iar prin Ordinul nr.441 din 24.03.2021, Ministerul Finanţelor a diminuat comisionul de administrare de la 0,40% la un nivel de 0,30% din soldul garanţie”, se arată în comunicatul transmis de FNGCIMM.
În paralel cu procesul legislativ, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a finalizat procedura de alocare a plafoanelor anuale ale garanţiilor care pot fi emise de către băncile participante, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de către fiecare finanţator în anul precedent. Plafonul va fi distribuit cu acordul Ministerului Finanţelor, urmând ca aplicaţia informatică să fie deschisă pentru cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Alpha Bank, se arată în comunicatul transmis de Fondul de Garantare, în care se mai anunţă că „de mâine finanţatorii primesc dosare pentru noul program”.
„Programul Noua Casă îşi păstrează şi în anul 2021 principalele avantaje majore, faţă de orice alt credit ipotecar: avansul minim, dobânda avantajoasă şi garanţia de stat. Plafonul de garantare pe care il avem la dispozitie anul acesta, va răspunde solicitarilor a peste 18.000 aplicanţi în program. Având în vedere particularităţile acestui an, Guvernul a decis diminuarea comisionului de administrare, pentru a uşura sarcina tuturor românilor care au apelat la un credit ipotecar cu garanţie de stat. Programul Noua Casă este cel mai eficient instrument anticiclic aplicat sectorial de către Guvernul Romaniei, având în vedere că 3 din 4 credite ipotecare, din totalul creditelor acordate de către sistemul bancar, sunt accesate prin program. În timp ce soldul garanţiilor Prima Casă şi Noua Casă, aflate în portofoliul FNGCIMM, începând cu anul 2009, a ajuns la un număr de peste 275.000, cu o valoare totală de 24,5 miliarde lei ce susţin finanţări de 50 miliarde de lei, rata de default se menţine subunitară, la 0,30%. Prin program sunt sprijiniţi cetăţenii Romaniei, precum şi întregul ecosistem economic creat în jurul acestui program”, a declarat directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu.
În anul 2020, FNGCIMM a acordat prin cele două programe, „Prima Casă”, şi „Noua Casă” un număr de 16.102 garanţii, pentru credite de aproximativ 3,6 miliarde de lei. De la lansarea programului „Noua Casă”, in trimestrul al treilea din 2020, au fost acordate 7.882 garanţii, ce susţin finanţări în valoare de 1,95 miliarde de lei. La acestea se adaug[ un număr de 2.188 promisiuni de garantare, emise în anul 2019-2020, în valoare de 299,201,680 lei, din care un număr de 213 promisiuni de garantare, au fost deja onorate pana la 15 martie 2021.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
Executivul a aprobat, pe data de 19 martie, o hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua Casă”.
Sursă foto: Ziarul financiar