dobroge.tv

Live

Sărbătoare mare astăzi - tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Buna Vestire, ziua în care oamenii nu trebuie să se certe!

Sărbătoare mare astăzi - tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Buna Vestire, ziua în care oamenii nu trebuie să se certe!
25 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Astăzi creştinii ortodocşi sărbătoresv Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Iisus.Este prima sărbătoare din postul Paştelui în care este dezlegare la peşte, dar şi ziua în care, potrivit tradiţiei, oamenii nu trebuie să se certe, pentru a nu avea necazuri tot anul.

În această zi, Fecioara Maria a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sărbătoarea Bunei Vestiri întâmpină şi sosirea rândunelelor, dar și primul cântat al cucului, zi numită în calendar Ziua Cucului.

Dezlegare la pește

În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe fiul său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil, sărbătorit pe 26 martie. Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de o impunătoare biserică, Bunavestire din Nazaret.

Aceasta este o biserica catolică modernă, construită pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor.

În această biserică se află o grotă, ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor.

Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei donate bisericii de către comunităţi creştine din întreaga lume, inclusiv din România.

Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în Postul Paștelui, în data de 25 martie, fiind una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea aceasta.

Ziua Cucului

De Buna Vestire se crede că sosesc rândunelele, iar cucul cântă prima oară în an, de aceea sărbătorii i se mai spune şi Ziua Cucului.

Cucul anunţă sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Există obiceiul ca în această zi, să se numere de câte ori cucul își cântă numele. Numărul ar putea fi câți ani mai avem de trăit.

Dacă primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, este semn de rău augur.

Pe de altă parte, conform obiceiului, flăcăii şi fetele îl întreabau pe cuc lucruri care îi interesau, precum: „Cucule voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ Pân’ m-oi însura (mărita)?”.

Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de aşteptare. De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa era tăiată și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.

Mai mult, la auzul cântecului cucului, e bine să aruncăm un bănuţ în direcţia din care se aude glăsuirea păsării, pentru a avea noroc tot anul.

Tradiţii şi superstiţii

  • Tradiţia mai spune că, în această zi, oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul. 
  • De Buna Vestire, este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare, ca hrană pentru îngeri.
  • În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se „ameninţau” cu toporul şi se stropeau cu ţuică.
  • În Bucovina, nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi din ele pui cu două capete şi patru picioare.
  • Tot de Buna Vestire, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc.
  • Ritualul, cunoscut sub numele de Noaptea focurilor, este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori.
  • Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă.
  • În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.
  • Se spune că, dacă în ziua de Blagoveştenie timpul va fi frumos, tot anul are să fie bun.
  • Şi cum va fi vremea în ziua de Buna Vestire, aşa va fi şi de Paşte.
  • Dacă de Buna Vestire se află şi frunza verde, atunci anul va fi cu belşug.
  • Dacă în ziua praznicului e ceaţă, primăvara va fi plăcută, călduroasă şi fără multe zile mohorâte.
  • De Buna Vestire se poate ara, dar nu şi semăna, căci păsările vor mânca boabele ce urmează să ajungă sub brazdă. De Blagoveştenie sosesc rândunele şi cucul începe să cânte.
  • Cucul cântă mereu până la Sânziene sau Sânpetru, când se spune că mănâncă orz sau boabe de cireşe şi se îneacă.
  • În unele sate, de Buna Vestire, se face un foc în curte, în faţa uşii, şi lângă el sunt puse pâine, sare şi o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce şi să bea apă.
  • Pâinea şi sarea sunt apoi date de pomană.
  • Gospodinele nu păstrează ouăle făcute în ziua de Buna Vestire, căci, dacă le vor pune sub cloşcă, nu vor ieşi pui sănătoşi.
  • Bărbaţii nu se ceartă cu nevestele, că altfel se vor sfădi tot anul.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233