JURNAL PORTUAR. 43 de nave s-au aflat miercuri sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării erau astăzi 43 de nave sub operare. Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa mai arată că pentru mâine au fost avizate zece nave care să intre în Portul Constanța.
În porturile de la malul mării se aflau miercuri 43 de nave sub operare. Cele mai multe dintre acestea – 34, erau în Portul Constanța, iar șapte – în Portul Midia. Alte două nave erau sub operare în Portul Mangalia. Navele aflate sub operare aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, containere, cereale, combustibil și diverse echipamente.
De asemenea, potrivit Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, în radele Portului Constanța erau miercuri șase nave. Patru dintre acestea așteptau pentru operare, iar două nu aveau operațiuni portuare.
Pe de altă parte, pentru ziua de joi, au fost avizate, mai arată Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, zece nave pentru sosire în Portul Constanța.