Raluca Turcan a iniţiat modificarea Legii privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate: ce propuneri are ministrul Muncii
Ministrul Muncii Raluca Turcan s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii agenţiilor de recrutare şi ai transportatorilor rutieri de persoane, pentru a-i consulta cu privire la iniţiativa ministerului de a modifica Legea privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, adoptată în anul 2000 (Legea 156/2000).
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale propune introducerea de garanţii suplimentare pentru românii care merg să lucreze în străinătate, atât în ceea ce priveşte legalitatea contractelor cu angajatorii din statul de primire, cât şi condiţiile specifice de călătorie şi siguranţa transportului până în ţara de destinaţie, arată cum comunicat de presă al instituţiei.
„Conform proiectului propus de minister, agenţiile de plasare a forţei de muncă vor avea obligaţia de a asigura transportul lucrătorilor români la destinaţie, în cazul în care este vorba de un grup de persoane, şi trebuie să facă acest lucru în condiţii de siguranţă şi din punct de vedere sanitar, în contextul pandemic. Au fost deja formulate propuneri de colaborare între cele două părţi, astfel încât transportul lucrătorilor să fie monitorizat, să îndeplinească toate condiţiile de siguranţă rutieră şi sanitară, dar şi condiţiile specifice de intrare pe teritoriul statului respectiv. Pentru că nu vrem ca românii să mai treacă prin incidente neplăcute la frontieră, am rugat transportatorii să furnizeze pasagerilor, încă din momentul rezervării transportului, toate informaţiile privind documentele necesare la graniţă, iar Inspecţia Muncii va sprijini companiile în acest demers”, a declarat Raluca Turcan, conform sursei citate.
De altfel, legea va institui o colaborare mult mai strânsă între agenţiile de plasare a forţei de muncă şi Inspecţia Muncii, pentru ca instituţia să fie informată cu privire la persoanele angajate în străinătate înainte ca acestea să plece din ţară.
Mai mult, agenţiile de plasare a forţei de muncă vor fi obligate să transmită situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate lunar, şi nu trimestrial, cum prevede actul normativ în prezent.
Proiectul de modificare prevede şi înăsprirea regimului sancţionator aplicabil pentru cazurile de nerespectare a prevederilor legale privind medierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate, conchide sursa menţionată.
Sursă foto: Facebook Raluca Turcan