dobroge.tv

Live

Cazul medicului Flavia Groșan vine cu urmări periculoase: pacienți infectați cu COVID și aflați în stare gravă, refuză tratamentul cu oxigen

Cazul medicului Flavia Groșan vine cu urmări periculoase: pacienți infectați cu COVID și aflați în stare gravă, refuză tratamentul cu oxigen
23 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Cazul medicului Flavia Groşan, care a ajuns să dea explicaţii Colegiului Medicilor din Bihor după ce a susţinut că a vindecat o mie de pacienţi COVID cu un cocktail de medicamente gândit de ea, are urmări periculoase. Medicii se plâng că femeia a creat o adevărată psihoză după ce a spus că oxigenul le face rău pacienților COVID, scrie Observator News.

Şeful UPU-SMURD Bihor susţine că personalul de la Urgenţe întâmpină probleme în a-i convinge pe unii pacienţii care abia respiră că trebuie să primească oxigen. Flavia Groşan a susţinut că schema de tratament pentru COVID din spitale omoară bolnavii, inclusiv prin oxigenoterapie, care ar provoca edeme cerebrale.

Un pacient de circa 40 de ani, care era într-o stare atât de gravă încât ulterior a ajuns la ATI, întubat, şi a fost pus şi pe circulaţie extracorporală, deşi abia putea respira, s-a dat jos de pe targă implorându-ne să nu-i dăm oxigen”, a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, pentru ebihoreanul.ro.

Întrebat cum a fost rezolvat cazul, dr. Borcea a spus că pacientul a fost lăsat să îşi dea seama singur că nu putea respira fără oxigen.

Colegele mele, văzând că refuză oxigenul, l-au lăsat în pace. Au zis "Ok, nu vreţi? Bine, staţi cinci minute liniştit". După cinci minute, neputând respira, omul şi-a pus singur masca de oxigen”.

Au fost azi dimineaţă (n.r. marți, 23 martie, dimineață) pacienţi COVID care aveau nevoie de oxigenoterapie cu flux mare, au avut mari probleme colegii din UPU ca să-i lămurească să accepte oxigenoterapia”, a explicat și preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş.

Reamintim că medicul Medicul Flavia Groşan a afirmat că a vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul ei privat, tratând aceste cazuri cu un banal antibiotic, în timp ce tratamentele din spitale, ale pacienţilor cu COVID-19, duc la decesul acestora -- detalii aici: Medicul care a afirmat că ar fi vindecat 1.000 de bolnavi COVID cu schema lui de tratament, în timp ce în spitale pacienţii sunt omorâţi, va fi cercetat de Colegiul Medicilor.

Aceasta a fost cercetată de Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor și nu a fost sancționată -- detalii aici: Colegiul Medicilor a decis că Flavia Groșan, care ar fi vindecat 1.000 de bolnavi COVID cu schema ei de tratament, poate profesa în continuare


Sursă foto: izzso.com

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233