Echinocțiu de primăvară 2021. Primăvara astronomică începe sâmbătă, 20 martie, la ora 11.37
Echinocţiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, se va produce în acest an sâmbătă, 20 martie, la ora 11.37 (ora României, n.r.), potrivit site-ului Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, scrie news.ro.
„După „Mărţişor”, „Babe” şi „Mosi”, după „zăpada mieilor", când calendaristic deja am păşit în anotimpul primăverii deşi luna martie se dovedeşte a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocţiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice. El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade”, scriu specialiştii de la Observator.
După cum este cunoscut, mişcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mişcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor şi nopţilor la diferite epoci ale anului, datorită poziţiei aproximativ fixe în spatiu a axei de rotaţie a Pământului, precum şi a înclinării sale faţă de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27' .
La momentul Echinocţiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală.
Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mişcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopţilor, indiferent de latitudine. La latitudinile ţării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ţi valoarea medie a înălţimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii. Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est şi apune în punctul cardinal vest.
Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.
Potrivit astronomilor, descrierea este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte șase luni.
Sursă foto: News.ro