CNCAV: S-a decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate serurile anti-COVID, autorizate în momentul de față la nivel european

În cursul acestei seri, a avut loc o ședință extraordinară la care au participat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) pentru analizarea evenimentelor înregistrate la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.
În urma analizării rapoartelor de reacții adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte țări, a evenimentelor raportate la nivel internațional, dar și a recomandărilor autorității de reglementare de la nivel european, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanții din cadrul instituțiilor mai sus menționate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19, autorizate în momentul de față la nivel european.
Până la finalizarea evaluării cazurilor semnalate de tulburări de coagulare a sângelui de către Comitetul de farmacovigilență al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), PRAC (Pharmacovigilance Risk Assessment Committee) și emiterea unei recomandări în cadrul întâlnirii extraordinare care va avea loc joi, 18 martie a.c., EMA recomandă continuarea vaccinării, subliniind că beneficiile vaccinării în prevenirea formelor grave de COVID-19 și deces depășesc riscul apariției de reacții adverse (https://www.ema.europa.eu/en/news/emassafety-committee-continues-investigation-covid-19-vaccine-astrazeneca-thromboembolicevents).
Cazurile de tulburări de coagulare au apărut la un număr redus de pacienți vaccinați, fără să depășească frecvența raportată în populația generală nevaccinată. Trebuie avut în vedere că aceste tulburări au diferite cauze și pot apărea independent de administrarea vaccinului. În prezent, experții de la nivel european analizează cu maximă rigurozitate toate datele disponibile pentru a stabili dacă există o relație de cauzalitate între administrarea vaccinului și aceste evenimente.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european. Recomandăm raportarea oricărei reacții adverse suspectate atât de către profesioniști cât și de către pacienți.
CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

ÎPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre

Jandarmii au descoperit doi bărbați care transportau ilegal combustibil

Constanța, scenă pentru artiștii stradali, dar într-un cadru organizat. Noul regulament
Se oprește apa în zonele Mamaia Sat și Mamaia Nord!
Bărbat de 50 de ani, reținut pentru tâlhărie calificată la Năvodari
57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani
Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

