Decizie definitivă în procesul dintre Primăria Constanţa şi Polaris M Holding. Judecătorii au decis să înlăture penalităţile de 28,8 milioane lei
În luna mai 2018, municipiul Constanţa era condamnat definitiv să-i plătească firmei conduse de un fost senator PSD suma de 28,8 milioane de lei ca penalităţi.
Primăria Constanţa a făcut în 2019 o contestaţie la executarea silită. Această contestaţie a fost soluţionată definitiv de judecătorii Tribunalului Constanţa care au decis să înlăture penalităţile de 28,8 milioane de lei datorate către firma Polaris M Holding, ce aparţine unui fost senator PSD, Eduard Martin.
„Acest proces a fost iniţiat de noi în urma refuzului Primăriei de a pune în executare o hotărâre de instanţă din 2012, care obliga primăria la aplicarea coeficientului de inflaţie sau deflaţie, după caz. Acest conflict a început între Polaris şi Primăria Constanţa încă din anul 2010 când Primăria a refuzat să aplice inflaţia tarifelor noastre. După epuizarea căilor amiabile, ne-am îndreptat spre instanţe. După un lung parcurs care a însemnat inclusiv judecata la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, am câştigat la sfârşitul anului 2012 acest proces şi primăria a fost obligată de sentinţă să aplice rata inflaţiei la zi. Acest lucru nu s-a întâmplat şi după ce am aşteptat aproape 2 ani am mers în 2014 din nou la instanţă, cu un proces nou în care am solicitat penalităţi pentru nepunerea în executare a sentinţei din 2012. Am câştigat la sfârşitul lui 2015 penalităţi de întârziere de 1% pe zi. Nici după acest demers nu s-a pus în executare hotărârea din 2012. Iar am aşteptat un an cu speranţa că se vor lua măsuri de către primărie, apoi la sfârşitul lui 2016 am deschis un alt proces de stabilire a valorii penalităţilor şi de executare a lor. Am câştigat ieri suma de aproximativ 91 de milioane de euro sub forma de penalităţi de întârziere”, scria Eduard Martin, administratorul Polaris M Holding, în luna aprilie 2017.
Curtea de Apel iaşi a dat câştig de cauză firmei Polaris şi a obligat Primăria Constanţa, în anul 2018, să plătească suma de 28,8 milioane de lei. Polaris a trecut la executarea silită a primăriei, doar că, pe 12 martie 2021, judecătorii au stabilit să admită contestaţia la executare şi să înlăture aceste penalităţi.