Triaj la intrarea în clădiri
Triajul epidemiologic este obligatoriu la intrarea în sediile instituțiilor publice sau societăților. Astfel, în starea de alertă, atât angajații, cât și cetățenii, clienții trebuie să treacă printr-o procedură de verificare. Măsurarea temperaturii cu ajutorul unui termometru noncontact este primul pas. Dacă temperatura unei persoane este mai mare de 37,3 grade Celsius, de două ori consecutiv, accesul este interzis. Ulterior, va fi anunțat medicul de familie. Mai sunt, însă, și alte reguli care fac parte din triaj.
Regulile privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă se regăsesc într-un document elaborat de către specialiștii în sănătate publică. Este același care reglementează obligativitatea purtării măștilor de protecție. După publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial, măsurile vor intra în vigoare. Pe durata stării de alertă, instituțiile și autoritățile publice, operatorii economici și profesioniștii sunt obligați să asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic. Obligatorie este și dezinfectarea mâinilor. Îniante de a ajunge la serviciu, la intrarea în sediu, angajaților li se va măsura temperatura cu un termometru noncontact. Temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C. Se va observa și dacă aceștia tușesc, strănută sau au o stare generală modificată. Dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus. În situația în care temperatura este tot mai mare de 37,3 grade Celsius, iar angajatul are și alte simptome, va trebui să meargă la medicul de familie. Acesta va stabili dacă se încadrează în definiția de caz suspect COVID-19. În cazul persoanelor care nu lucrează într-o anumită instituție sau societate, accesul este permis doar pentru motive justificate. Și în cazul lor, va fi făcut triajul epidemiologic, începând tot cu măsurarea temperaturii. Dezinfectarea mâinilor este, de asemenea, obligatorie. Dacă nu există un motiv justificat pentru a intra într-o clădire și se dorește, de exemplu, doar predarea unor documente, acest lucru se va realiza în afara incintei. Vor fi înmânate direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de prevenire a contaminării cu virusul SARS-CoV-2