Nici un caz de coronavirus la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanța
Nici un caz de coronavirus nu a fost confirmat la Căminul pentru Persoane Vârstnice și nici în centrele de adăpost. Bătrânii precum și oamenii nevoiași au fost în permanență supravegheați. Personalul Direcției Generale de Asistență Socială a ales să-i protejeze pe cei apropiați. Așa că timp de două luni și jumătate, fiecare angajat, fie că vorbim de asistente, fie că vorbim de paznici, cu toții au stat departe de familii.
De când a fost declarată starea de urgență, asistente, îngrijitoare, bucătărese, paznici și infirmiere de la Direcția Generală de Asistență Socială au lucrat non-stop în ture de câte 14 zile pentru a le oferi astfel siguranță persoanelor aflate în grijă. Ulterior, au decis să nu mai plece acasă, pentru a-și proteja familiile. Un efort imens care a dat însă rezultate și datorită lor, niciun bătrân și nicio persoană fără adăpost nu s-au îmbolnăvit. Efortul le-a fost însă răsplătit de cei pe care îi au în grijă și care le mulțumesc de fiecare dată că sunt sănătoși și bine îngrijiți. Măsurile de protecție au fost unele extrem de stricte. La intrarea în tura de 2 săptămâni, personalul a fost testat și nu a mai ieșit deloc din unitate