dobroge.tv

Live

CONSTANŢA. Imaginile cu scandalul dintre tatăl vitreg al Cătălinei Ponor și doi polițiști locali - VIDEO

11 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Tatăl vitreg al multiplei campioane Cătălina Ponor a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat că ar fi refuzat să se legitimeze și i-ar fi lovit cu pumnii pe doi polițiști locali. ProSport a intrat în posesia imaginilor de la camerele de supraveghere din zonă care au surprins întregul incident, iar imaginile arată că n-a existat nicio formă de agresiune a lui Bărbăscu împotriva celor doi polițiști.

Potrivit sursei citate, scandalul a pornit de la faptul că el este administrator al unei săli de fitness, care își desfășoară activitatea la parterul unui bloc. Accesul pe strada respectivă creează tot felul de probleme din cauza unor locatari care îi reproșau că abonații sălii ocupă locurile de parcare.De aceea, în zonă a apărut, peste noapte, și un semn „Accesul interzis cu excepția riveranilor”.

Doi polițiști de la locală, care se găseau, sâmbătă, la colțul respectivei străzi, i-au cerut lui Florin Bărbăscu să prezinte acte care să ateste că locuiește acolo, altfel interzicându-i accesul, scrie prosport.ro.

A fost momentul în care acesta a prezentat, de pe telefonul mobil, un document care atestă că este administratorul sălii și cartea de identitate. Polițiștii n-au fost însă mulțumiți și nu au acceptat nici invitația de a intra în sală pentru a le arăta actele originale.

De aici a pornit întreg scandalul, tatăl vitreg al Cătălinei Ponor fiind ulterior încătuşat şi dus la Secţia  Poliţie Constanţa. 

Punctul de vedere al firmei care reprezintă familia Bărbăscu

Iată punctul de vedere al firmei de avocatură care reprezintă familia Bărbăscu:

Pentru lămurirea situației de fapt, în cele ce urmează, va comunicăm situația de fapt în opinia clientului nostru dl. Bărbăscu Florin.

Între dl. Barbascu Florin și Poliția Locală Constanța au existat 3 contacte

1. Un prim contact a avut loc la momentul în care dl. B[rbascu a intrat pe stradă cu indicatorul rutier “accesul interzis cu excepția riveranilor. Dl. Bărbăscu a fost oprit de agenții de poliție locală care sunt părți vătămate în cauza și i s-a solicitat să prezinte documentul de identitate.

Dl. Bărbăscu s-a conformat și le-a înmânat celor doi documentul de identitate. Agenții de poliție locală i-au returnat buletinul și i-au precizat că nu are voie să între pe stradă deoarece are domiciliul în afară arealului riveran.

Dl. Bărbăscu le-a menționat agenților faptul că în datele de 18.02 și 19.02 a fost anterior legitimat de alte echipaje ale poliției locale care, văzând faptul că dumnealui este administratorul societății care operează sala de fitness i-au comunicat faptul că atât dumnealui cât și angajații societății au dreptul potrivit OUG 195/2002 în calitate de riverani să pătrundă pe arteră respectivă.

Agenții de poliție locală din dată de 06.03.2021 au refuzat să vadă pe telefonul mobil decizia potrivit cu care Dl. Bărbăscu are calitatea de administrator. În timpul discuției cei doi agenți i-au indicat dlui Bărbăscu să mute autoturismul întrucât blochează intersecția.

Dl. Bărbăscu a condus până în față sălii de fitness circa 50 metri pentru a întoarce, însă la prima manevră a constatat că este blocat de mașînă poliției locale.

2. Al doilea contact cu cei doi agenți a avut loc după ce dl Bărbăscu a coborât din autoturism și a încercat din nou să le prezinte celor doi pe telefonul mobil documentul din care rezultă calitatea să de administrator.

Astfel, după cum rezultă din imaginile camerelor de supraveghere, dl. Bărbascu avea în mâna telefonul mobil, avea o atitudine relaxată, lipsită de orice urmă de agresivitate.

Agenții de poliție locală au refuzat din nou să vadă documentul privind calitatea de administrator.

În momentul în care dl. Bărbăscu i-a invitat pe cei doi agenți în sala de fitness pentru a le arată originalul documentului, fără niciun fel de avertisment, cei doi au folosit forța, în mod nejustificat, excesiv, cu depășirea atribuțiilor prevăzute de legea de organizare a poliției locale.

Dl. Bărbascu nu a acționat decât în sensul de a fugi, de a scapă din prinsoarea celor doi, încercând să se refugieze, de frică, în sala de fitness. Dl. Bărbascu nu a lovit nciunul din agenții de poliție locală.

Dl. Bărbăscu a încercat să evite o agresiune nelegală, să fugă din față unui abuz fizic, din față unei violente exercitată asupra aă așa cum rezultă și din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale sălii, care cu bună credință au fost puse la dispoziția anchetatorilor.

Ulterior momentului agresiunii din partea agenților locali, aceștia s-au retras în afară sălii de fitness și au chemat alte echipaje ale poliției locale deși potrivit atribuțiilor acestora aveau din punctul nostru de vedere obligația de a contacta Poliția Națională.

Plângere penală împotriva funcționarilor

3. După aproximativ 10 minute, timp în care dl. Bărbăscu a așteptat calm în recepția sălii de fitness, în sala de fitness, spațiu privat neaccesibil publicului, au pătruns aproximativ 10 agenți de poliție locală care, în prezența avocatului, au procedat la incatusarea dlui Bărbascu în ciuda opoziției și avertismentelor subsemnatului în sensul că aceștia comit o infracțiune.

Precizarea verbală a agenților de poliție, justificarea pentru încătușare a fost aceea că dl. Bărbascu a refuzat legitimarea.

Deși li s-a precizat expres funcționarilor publici de la poliția locală că nu se refuză în niciun fel legitimarea iar dl. Bărbăscu avea o atitudine calmă, aceștia au înțeles să continue acțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în opinia noastră, conducandu-l pe dl. Bărbăscu la Secția 4 Poliție Constanța.

La sosirea la secția 4 Poliție Constanța, agentul de serviciu de la Poliția Națională a solicitat funcționarilor publici ai poliției locale să îl descătușeze pe dl. Bărbăscu și, abia la acel moment, a încetat infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal asupra acestuia.

Pentru aceste aspecte Dl. Bărbăscu va formula împotriva tuturor funcționarilor publici prezenți plângere penală.

Avem încrederea că atât ancheta care îl vizează pe dl. Bărbascu cât și ancheta ce se va realiza în urmă plângerii penale formulate de acesta, vor aduce lumina cu privire la abuzul la care dl. Bărbascu va fi supus.

Prezentele informații nu reprezintă date din anchetă în desfășurare și reprezintă punctul de vedere al apărării.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233