Oraşul Constanța a intrat oficial în SCENARIUL ROŞU
Municipiul Constanța intră în scenariu roșu după ce astăzi incidenţa a ajuns la 3,11 cazuri de covid la mia de locuitori. Datele au fost date de către Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Incidența pe județ este de 1,93 de cazuri la mia de locuitori.
Ieri, 08 martie, incidența pe municipiul Constanța era de 2,63 cazuri la mia de locuitori și pe județ era de 1,91 cazuri la mia de de locuitori.
Conform prevederilor legale, transmite Prefectura Constanţa, CJSU se poate întruni în termen de 48 de ore de la data modificării ratei de incidenţă. „Vom aştepta să vedem mâine evoluţia şi dacă se menţine trend crescător, se va întruni CJSU mîine“.
Şcolile se supun prevederilor Ordinului comun 3235/93/2021 actualizat prin 3459/06/2021. Drept urmare, modificarea scenariilor se realizeaza o dată pe săptămână, luni, prin constatarea ratei de incidenţă de vineri.
Măsuri aplicabile în U.A.T.-urile în care incidenta cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori
1. Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.
2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă.
3. Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă.
4. Organizarea şi desfăşurarea în
aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este interzisă.
5. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
6. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
7. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 5 şi 6 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
8. Operatorii economici prevăzuţi la pct. 5 şi 6 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.
9. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
10. Funcționarea operatorilor din domeniul jocurilor de noroc care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, este permisă doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (H CNSU 60/17.12.2020).
Sursă foto: Express de Banat