CONSTANȚA. Evenimente private, întrerupte de polițiști: 165 de amenzi date, în valoare de peste 84.000 de lei
măsurilor impuse prin Legea 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. La acțiune au participat aproximativ 40 de polițiști și jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, fiind verificate societățile comerciale de pe raza de competență.
În urma activităților, au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale, dintre care 145 la Legea 55/2020, în valoare totală de peste 84.000 de lei.
Astfel, polițiștii Secției 2 au identificat, în zona pieței Tomis 3, două societăți comerciale având ca obiect de activitate „bar”, care erau deschise, iar în interior se aflau mai multe persoane. Administratorii celor două societăți au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, precum și măsura complementară a suspendării activității.
Totodată, în intervalul orar 18.00-23.00, au fost identificate patru societăți comerciale care nu respectau gradul de ocupare de 30 la sută, potrivit Legii 55/2020, fapt pentru care au fost efectuate constatări de către reprezentanții I.T.M., urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Doi dintre operatorii economici au fost sancționați contravențional de către polițiști cu amendă totală în valoare de 10.000 de lei, pentru că au permis clienților să fumeze în spații închise, conform Legii 15/2016.
De asemenea, în jurul orei 21.00, polițiștii au identificat o societate comercială unde nu se respecta distanțarea socială, în interior fiind organizată o petrecere. Administratorul societății comerciale, precum și persoanele participante (peste 50 de persoane) au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 26.000 de lei.
În plus, în jurul orei 00.15, polițiștii Secției 2 au identificat o societate comercială care nu s-a conformat programului de închidere (ora 23.00), în interiorul localului fiind organizată o petrecere. Administratorul societății comerciale, precum și persoanele participante (șapte persoane) au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare totală de 3.500 de lei.
Sursă foto: IPJ Constanța