Controale ale poliţiştilor constănţeni. Persoane amendate pentru nepurtarea măștii și pentru că au ieşit din casă după 23.00, fără motiv justificat

În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au organizat o acțiune pe linia prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației rutiere.
Astfel, au fost verificate societățile comerciale de pe raza de competență și au fost controlate peste 100 de autoturisme, fiind constatată o infracțiune la regimul rutier.
În jurul orei 22.00, patrula mixtă formată din polițist din cadrul Poliției orașului Năvodari și jandarm din cadrul I.J.J. Constanța, a identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
De asemenea, au fost
aplicate 19 sancțiuni contravenționale, dintre care 6 la O.U.G. 195/2002 și 11 la Legea 55/2020, pentru nepurtarea măștii de protecție și lipsa motivului justificat de a părăsi locuința în intervalul orar 23.00-05.00, în valoare totală de 7.320 de lei.
În cursul nopții trecute, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au organizat o acțiune pe linia prevenirii și limitării răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației rutiere.
Totodată, polițiștii au identificat o societate comercială în care nu se respectau restricțiile instituite prin H.G. 35/2021, în ceea ce privește distanțarea fizică între persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

