Noi tarife, mai mici, pentru parcare în municipiul Constanța și modificarea zonelor de taxare, este propunerea primarului Vergil Chițac
Au fost propuse noi tarife pentru parcarea în municipiul Constanța. După nemulțumirile șoferilor, primarul Vergil Chițac anunță reducerea prețurilor, dar și modificarea zonelor de taxare. Concret, zona 1 se va împărți în zona 1A și 1B și se va putea parca cel mult trei ore. Pentru zona doi, edilul propune un tarif de doi lei pe oră, cu tot cu TVA. Regulamentul este în dezbatere publică, iar o decizie finală va fi luată în Consiliul Local la sfârșitul acestei luni.
Zona unu și zona doi – așa trebuiau să fie împărțite parcările din Constanța, potrivit formei inițiale a proiectului. Iar tarifele nu erau deloc mici. În zona unu, adică centrul și împrejurimile, se putea parca cel mult trei ore: primele două erau taxate cu câte 7 lei, iar a treia cu 15, prețuri la care se adăuga și TVA. Patru lei plus TVA era tariful pentru o oră de parcare în zona doi. Aceste prețuri i-au nemulțumit pe șoferii constănțeni, care nu au ezitat să își facă auzită vocea. În cele din urmă, au și fost ascultați.
„Am decis să vin în fața dumneavoastră și a consilierilor locali cu o nouă propunere de zone tarifare. Am concentrat mai bine zona centrală și i-am redus tariful. Am creat o nouă zona intermediară cu tarif mai mic, și am redus proporțional restul prețurilor”, a scris primarul Vergil Chițac pe pagina sa de Facebook.
Concret, propunerile edilului se referă la: zona 1 va fi formată din zona 1A și zona 1B, iar în ambele se va putea parca cel mult trei ore. Pentru 1A, tariful este de cinci lei pe oră, cu TVA inclus, iar pentru zona 1B – 3,5 lei pe oră, tot cu TVA inclus.
Părerile celor care ajung în centru și zonele adiacente sunt împărțite.
„E mai în regulă acuma, cinci lei, da, e ok. Numai că, problema cu trei ore, după trei ore ce faci?”, spune un constănțean.
„Mult, la salariile care sunt în ziua de astăzi, mult!”, spune un alt constănțean.
Șoferii care vor folosi parcările din zona doi, de pe trama stradală, ar urma să achite prețuri mai mici.
În zona 2, tariful pentru o oră de parcare ar urma să fie de doi lei, cu tot cu TVA. Șoferii au însă la dispoziție și vinietele: 360 de lei va costa cea anuală, 200 de lei se vor da pe o vinietă pentru o lună, 125 de lei pentru o săptămână și 20 de lei pentru o zi.
Pentru mulți, felul în care se va parca în fața blocurilor rămâne principala problemă.
„Trebuie parcările de reședință să fie clare și să aibă prioritate și luate niște măsuri astfel încât să fie puse în practică”, spune o constănțeancă.
Pentru parcările de reședință rămân valabile licitațiile. Cu alte cuvinte, dacă sunt mai multe solicitări decât locuri de parcare, va câștiga cel care oferă mai mult. Nu se va putea aloca mai mult de un loc de parcare pentru fiecare apartament.
Regulamentul de parcare este în continuare în dezbatere publică, ceea ce înseamnă că cei interesați pot trimite observații. Documentul ar urma să fie votat la sfârșitul lunii martie, iar decizia finală o vor lua consilierii locali, care au dreptul să aducă amendamente proiectului.