Poliţist implicat într-un jaf de 300.000 de euro. Agentul a stat ''de șase''

Un agent din cadrul Poliţiei oraşului Pâncota din judeţul Arad a asigurat ieşirea unor hoţi dintr-o casă de unde furaseră 300.000 de euro dintr-un seif, în noiembrie 2020. Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de cazuri.
”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au efectuat, la data de 4 martie a.c., 5 percheziţii domiciliare. Patru persoane au fost reţinute. Poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor criminalişti, au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la imobilele a patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 33 de ani, din municipiul Arad şi comuna Şiria”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Arad.
Doi dintre bărbaţi au intrat în locuinţa din Pâncota de unde au furat un seif de 300.000 de euro, iar un agent de Poliţie a asigurat ieşirea hoţilor din casă.
”Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că doi dintre cei în cauză ar fi pătruns, în noaptea de 21 spre 22 noiembrie 2020, într-o locuinţă din localitatea Pâncota, de unde, în urma imobilizării victimei, ar fi sustras, dintr-un seif, 300.000 de euro, iar ceilalţi doi, unul fiind agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Pâncota, ar fi asigurat ieşirea din imobil”, se arată în comunicat.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie, iar, la domiciliul unuia dintre bărbaţi, au fost găsite 22.380 de ţigarete, marcate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, acestea fiind ridicate.
Împotriva celor patru, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind plasaţi în arestul I.P.J. Arad, urmând a fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Ineu, cu propunere de arestare preventivă.
Cu privire la agentul de poliţie implicat, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale, acesta a fost pus la dispoziţia unităţii, urmând a fi suspendat din funcţie, în situaţia luării faţă de acesta a unei măsuri preventive prevăzute de Codul de procedură penală.
În noiembrie 2020, poliţiştii arădeni începuseră o anchetă după ce aproximativ 300.000 de euro ar fi fost furaţi dintr-un seif aflat în casa unei femei de 87 de ani, din localitatea Pâncota. Victima relatase că o persoană mascată a intrat peste ea în locuinţă şi a agresat-o până a spus unde ţine banii.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

