CONSTANŢA. Haine confiscate de la o societate comercială de către poliţişti
La data de 1 martie a.c., polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța - Biroul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul poliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța - Sectia 4, au efectuat o acțiune de verificare la un punct de lucru, din municipiul Constanța, aparținând unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate comercializarea angro de articole vestimentare.
În urma verificarilor efectuate, polițiștii au găsit bunuri care nu figurau în evidențele contabile, iar reprezentanții societății comerciale nu au putut pune la dispoziție actele de proveniență pentru 6.110 articole de vestimentație.
Bunurile, în valoare de aproximativ 56.800 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de la transporturi efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea 241/2005.