Posibilă epavă antică descoperită în urma unei anchete DNA, la Mamaia

O structură din lemn acoperită cu nisip, care ar putea fi o epavă antică, a fost descoperită la aproximativ 2 mile în larg - în zona cuprinsă între plaja Modern și 3 Papuci - și la 25 de metri adâncime, în timpul anchetei DNA într-un dosar privind extinderea plajelor.
Fragmentele lemnoase descoperite sunt dispersate pe o suprafață de aproximativ 20 de metri, iar în aceasta se conturează ceea ce pare a fi un catarg, potrivit Info Sud Est, citat de digi24.ro.
DNA a cerut Direcției Județene de Cultură să conserve zona în care au fost descoperite aceste fragmente.
Aceeași sursă precizează că un fragment de aproximativ 40 de centimetri din structura mare va fi trimis la analize pentru datarea cu Carbon14, test în urma căruia se va stabili perioada
din care provine construcția.
În luna ianuarie, DNA Constanța a deschis un dosar penal in rem pentru a verifica modul în care Ministerul Culturii a aprobat descărcarea arheologică pentru lărgirea plajelor, în etapa a doua a proiectului, de peste 750 milioane de euro, au declarat pentru Info Sud-Est surse din Autoritatea Navală Română.
Intervenția procurorilor Anticorupție ar fi avut loc după ce mai multe monede antice ar fi fost găsite în nisipul proaspăt excavat din largul mării.
Procurorii DNA au trimis ANR o solicitare prin care au cerut interzicerea accesului oricăror nave și exploatarea fundului mării în perimetrul care urmează să fie cercetat de scafandri.
Sursă foto: Digi24
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

