dobroge.tv

Live

GLOBURILE DE AUR 2021

„Nomadland”, „Borat” și „The Crown”, marii câștigători. Lista completă a premiilor

„Nomadland”, „Borat” și „The Crown”, marii câștigători. Lista completă a premiilor
01 martie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Lungmetrajele ”Nomadland” şi ”Borat Subsequent Moviefilm” şi serialele ”The Crown” şi ”Schitt’s Creek” sunt marile câştigătoare ale celei de-a 78-a ediţii a galei Globurilor de Aur, acordate de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), care a avut loc duminică noapte, deschizând astfel sezonul premiilor.

“Mank” şi “Promising Young Woman” au fost marii perdanţi. Deşi au obţinut şase, respectiv patru nominalizări şi critici favorabile, nu au reuşit să se impună la nicio categorie.

Pentru prima dată în istoria galei, ceremonia a avut loc pe ambele coaste ale SUA, în prezenţa unui public restrâns, cu prezentatori pe scenă, dar cu nominalizaţii în direct prin videoconferinţă, scrie news.ro.

Actriţa Amy Poehler a fost gazda evenimentului de la Beverly Hilton din Los Angeles, iar actriţa Tina Fey, de la Rainbow Room din New York.

Între cei care au prezentat categoriile, nominalizaţii şi câştigătorii s-au numărat Joaquin Phoenix, Renee Zellweger, Michael Douglas şi Catherine Zeta-Jones, Awkwafina, Kevin Bacon şi Kyra Sedgwick, Kate Hudson, Salma Hayek, Margot Robbie, Jamie Lee Curtis, Laura Dern, Angela Bassett şi Christian Slater.

Satchel şi Jackson Lee, copiii cineastului Spike Lee, au fost ambasadorii galei de anul acesta.

Trofeele pentru 25 de categorii – film şi televiziune – sunt acordate anual în urma votului celor aproximativ 90 de membri ai Asociaţiei Presei Străine de la Hollywood.

Lista câştigătorilor

FILM

Cel mai bun film - dramă: “Nomadland” (Searchlight Pictures). Au mai fost nominalizate: “The Father” (Sony Pictures Classics), “Mank” (Netflix), “Promising Young Woman” (Focus Features), “The Trial of the Chicago 7” (Netflix)

Cel mai bun film - comedie/ musical: “Borat Subsequent Moviefilm” (Amazon Studios). Au mai fost nominalizate: “Hamilton” (Walt Disney Pictures), “Palm Springs” (Neon), “Music” (Vertical Entertainment) şi “The Prom” (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-un film - dramă: Andra Day (“The United States vs. Billie Holiday”). Au mai fost nominalizate: Viola Davis (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Vanessa Kirby (“Pieces of a Woman”), Frances McDormand (“Nomadland”), Carey Mulligan (“Promising Young Woman”)

Cel mai bun actor într-un film - dramă: Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”). Au fost nominalizaţi: Riz Ahmed (“Sound of Metal”), Chadwick Boseman (“Ma Rainey’s Black Bottom”), Anthony Hopkins (“The Father”), Gary Oldman (“Mank”), Tahar Rahim (“The Mauritanian”)

Cea mai bună actriţă într-un film - comedie/ musical: Rosamund Pike (“I Care a Lot”). Au fost nominalizate: Maria Bakalova (“Borat Subsequent Moviefilm”), Michelle Pfeiffer (“French Exit”), Anya Taylor-Joy (“Emma”), Kate Hudson (“Music”), Rosamund Pike (“I Care a Lot”)

Cel mai bun actor într-un film - comedie/ musical: Sacha Baron Cohen (“Borat Subsequent Moviefilm”). Au mai fost nominalizaţi: James Corden (“The Prom”), Lin-Manuel Miranda (“Hamilton”), Dev Patel (“The Personal History of David Copperfield”) şi Andy Samberg (“Palm Springs”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film: Jodie Foster (“The Mauritanian”). Au fost nominalizate: Glenn Close (“Hillbilly Elegy”), Olivia Colman (“The Father”), Jodie Foster (“The Mauritanian”), Amanda Seyfried (“Mank”), Helena Zengel (“News of the World”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un film: Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”). Au fost nominalizaţi: Sacha Baron Cohen (“The Trial of the Chicago 7”), Daniel Kaluuya (“Judas and the Black Messiah”), Jared Leto (“The Little Things”), Bill Murray (“On the Rocks”), Leslie Odom, Jr. (“One Night in Miami”)

Cel mai bun regizor: Chloé Zhao, “Nomadland” (Searchlight Pictures). Au fost nominalizaţi: Emerald Fennell (“Promising Young Woman”), David Fincher, “Mank” (Netflix), Regina King, “One Night in Miami” (Amazon Studios), Aaron Sorkin, “The Trial of the Chicago 7” (Netflix), Chloé Zhao, “Nomadland” (Searchlight Pictures)

Cel mai bun scenariu: “The Trial of the Chicago 7” (Netflix), de Aaron Sorkin. Au fost nominalizate: “Promising Young Woman” (Focus Features), “Mank” (Netflix), “The Trial of the Chicago 7” (Netflix), “The Father” (Sony Pictures Classics), “Nomadland” (Searchlight Pictures)

Cel mai bun film de animaţie: “Soul” (Walt Disney Pictures). Au fost nominalizate: “The Croods: A New Age” (Universal Pictures), “Onward” (Walt Disney Pictures), “Over the Moon” (Netflix), “Soul” (Walt Disney Pictures), “Wolfwalkers” (Cartoon Saloon)

Cel mai bun film în limbă străină: “Minari” (SUA, Coreea de Sud), de Lee Isaac Chung. Au fost nominalizate: “Another Round/ Dunk” (Danemarca), de Thomas Vinterberg, “La Llorona” (Guatemala), de Jayro Bustamante, “The Life Ahead/ La vita davanti a sé” (Italia), de Edoardo Ponti, “Minari” (SUA, Coreea de Sud), de Lee Isaac Chung, “Two of Us/ Deux” (Franţa), de Filippo Meneghetti

Cea mai bună coloană sonoră: “Soul” (Pixar) – Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste. Au fost nominalizate: “The Midnight Sky” (Netflix) – Alexandre Desplat, “Tenet” (Warner Bros.) – Ludwig Göransson, “News of the World” (Universal Pictures) – James Newton Howard, “Mank” (Netflix) – Trent Reznor, Atticus Ross, “Soul” (Pixar) – Trent Reznor, Atticus Ross, Jon Batiste

Cel mai bun cântec original: “Io Si (Seen)” din “The Life Ahead” (Netflix) - Diane Warren, Laura Pausini, Niccolò Agliardi. Au fost nominalizate: “Fight for You” din “Judas and the Black Messiah” (Warner Bros.) - H.E.R., Dernst Emile II, Tiara Thomas; “Hear My Voice” din “The Trial of the Chicago 7” (Netflix) - Daniel Pemberton, Celeste; “Io Si (Seen)” din “The Life Ahead” (Netflix) - Diane Warren, Laura Pausini, Niccolò Agliardi; “Speak Now” din “One Night in Miami” (Amazon Studios) - Leslie Odom Jr, Sam Ashworth; “Tigress & Tweed” din “The United States vs. Billie Holliday” (Hulu) - Andra Day, Raphael Saadiq

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial - dramă: “The Crown” (Netflix). Au mai fost nominalizate: “Lovecraft Country” (HBO Max), “The Mandalorian” (Disney Plus), “Ozark” (Netflix), “Ratched” (Netflix)

Cel mai bun serial - comedie/ musical: “Schitt’s Creek” (CBC). Au fost nominalizate: “The Flight Attendant” (HBO Max), “The Great” (Hulu), “Schitt’s Creek” (CBC), “Emily in Paris” (Netflix)

“Ted Lasso” (Apple TV Plus)

Cea mai bună miniserie/ film de televiziune: “The Queen’s Gambit” (Netflix). Au fost nominalizate: “Normal People” (Hulu/BBC), “The Queen’s Gambit” (Netflix), “Small Axe” (Amazon Studios/BBC), “The Undoing” (HBO), “Unorthodox” (Netflix)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune: Anya Taylor-Joy (“The Queen’s Gambit”). Au fost nominalizate: Cate Blanchett (“Mrs. America”), Shira Haas (“Unorthodox”), Nicole Kidman (“The Undoing”), Anya Taylor-Joy (“The Queen’s Gambit”), Daisy Edgar-Jones (“Normal People”)

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune: Mark Ruffalo (“I Know This Much Is True”). Au fost nominalizaţi: Bryan Cranston (“Your Honor”), Jeff Daniels (“The Comey Rule”), Hugh Grant (“The Undoing”), Ethan Hawke (“The Good Lord Bird”), Mark Ruffalo (“I Know This Much Is True”)

Cea mai bună actriţă într-un serial - dramă: Emma Corrin (“The Crown”). Au fost nominalizate: Olivia Colman (“The Crown”), Jodie Comer (“Killing Eve”), Emma Corrin (“The Crown”), Laura Linney (“Ozark”), Sarah Paulson (“Ratched”)

Cel mai bun actor într-un serial - dramă: Josh O’Connor (“The Crown”). Au fost nominalizaţi: Jason Bateman (“Ozark”), Josh O’Connor (“The Crown”), Bob Odenkirk (“Better Call Saul”), Al Pacino (“Hunters”), Matthew Rhys (“Perry Mason”)

Cea mai bună actriţă într-un serial - comedie: Catherine O’Hara (“Schitt’s Creek”). Au fost nominalizate: Lily Collins (“Emily in Paris”), Kaley Cuoco (“The Flight Attendant”), Elle Fanning (“The Great”), Jane Levy (“Zoey’s Extraordinary Playlist”), Catherine O’Hara (“Schitt’s Creek”)

Cel mai bun actor într-un serial - comedie: Jason Sudeikis (“Ted Lasso”). Au fost nominalizaţi: Don Cheadle (“Black Monday”), Nicholas Hoult (“The Great”), Eugene Levy (“Schitt’s Creek”), Jason Sudeikis (“Ted Lasso”), Ramy Youssef (“Ramy”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: Gillian Anderson (“The Crown”). Au mai fost nominalizate: Helena Bonham Carter (“The Crown”), Julia Garner (“Ozark”), Annie Murphy (“Schitt’s Creek”), Cynthia Nixon (“Ratched”)

Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune: John Boyega (“Small Axe”). Au mai fost nominalizaţi: Brendan Gleeson (“The Comey Rule”), Dan Levy (“Schitt’s Creek”), Jim Parsons (“Hollywood”), Donald Sutherland (“The Undoing”).

Premiul onorific ”Cecil B. DeMille” – Jane Fonda

Premiul onorific ”Carol Burnett” – Norman Lear

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233