dobroge.tv

Live

Copii împărtășiți cu o singură linguriță

17 mai 2020
Publicitate

Arhiepiscopul Tomisului a împărtășit mai multe persoane cu o singură linguriță și același potir. Înaltul Prelat nu respectă nici măcar o regulă impusă de autorități pentru această perioadă, dar nici ceea ce a stabilit Patriarhia Română. Niciun preot prezent la slujbă nu poartă mască de protecție. De asemenea, oamenii nu țin cont de distanțarea socială, stau unii lângă alții, iar în imagini se văd și câțiva copii care sunt împărtășiți de mână cu părinții lor.

Copii împărtășiți cu o singură linguriță și din același potir. Așa a înțeles Înalt PreaSfințitul Teodosie că trebuie să aplice regulile impuse de autorități și de Patriarhia Română în această perioadă. De când România a intrat în stare de alertă, bisericile au fost deschise pentru credincioși însă slujbele sunt oficiate afară. Arhiepiscopia Tomisului nu a fost o excepție, iar sâmbătă a fost oficiată o liturghie. La final, pe treptele catedralei, IPS Teodosie a împărtășit mai mulți copii care erau însoțiți de părinții lor. Dacă inițial reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au spus că nu comentează cele petrecute, ulterior au revenit cu declarații. Purtătorul de cuvânt spune că Înalt preasfințitul Teodosie le-a promis credincioșilor că o să îi împărtășească când se reiau slujbele și că nu a putut să îi rănească. Mai mult decât atât, reprezentantul bisericii a declarat că lăcașurile de cult nu sunt unități de alimentație publică și vinul cu care sunt împărtășiți credincioșii este hrană sfântă. În timpul slujbei preoții prezenți nu purtau măști de protecție, așa cum este legea, ca de altfel nici o parte din credincioși. Majoritatea copiilor împărtășiți de Arhiepiscopul Teodosie erau în brațele mamelor. Acestea nu schițează nici cel mai mic gest că ar fi deranjate de faptul că preotul folosește aceeași linguriță, același potir și servețel pentru absolut toată lumea. Deranjați de gestul făcut de ÎPS Teodosie au fost și cei din Patriarhia Română. Patriarhia Română a declarat că o decizie în ceea ce privește împărtășania credincioșilor va fi luată după 1 iunie.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233