Protest și în Sănătate: 25 de membri SANITAS Constanța au mers la București pentru a-și manifesta nemulțumirile
Nu numai polițiștii au protestat astăzi, ci și angajați din sănătate și asistență socială. 25 de membri SANITAS Constanța au mers astăzi la București pentru ca, alături de colegii lor din țară, să își manifeste nemulțumirile. Pe lângă revendicările pe care deja le aveau, sindicaliștii au protestat și față de alocarea bugetară pe care ar urma să o primească domeniul sănătății.
„83 de mii de oameni din sănătate, cei care trăiesc cu salariu minim, așteaptă de la dumneavoastră soluții pentru asta v-au ales”, au strigat protestatarii.
Preț de aproximativ două ore, Parlamentul României a fost pichetat marți de angajați din sănătate și asistență socială. Sindicaliștii au venit din toată țara pentru a-și striga nemulțumirile.
„Dacă anul trecut eram eroi, noi, cei din sănătate și asistență socială. Astăzi suntem văzuți ca oameni care consumă din bugetul statului. Dacă anul trecut se înghesuiau să ne ofere stimulent de risc, să ne ofere fel și fel de sporuri, anul acesta trăim pe pielea noastră diminuarea veniturilor”, a declarat Nicolae Manea, președinte SANITAS Constanța.
Din Constanța au mers la București 25 de membri SANITAS. Înghețarea salariilor, dar și neacordarea stimulentelor sau a sporurilor promise sunt câteva dintre nemulțumirile sindicaliștilor.
Membrii de sindicat mai susțin și că proiectul de buget, în felul în care arată în prezent, pune Sănătatea pe un loc codaș, în ceea ce privește alocarea de fonduri. Acțiunile de protest vor continua, avertizează sindicaliștii.