dobroge.tv

Live

CNCAV: Reacţie adversă severă după vaccinarea anti-COVID, înregistrată la un bărbat cu multiple boli cronice, care făcea dializă

CNCAV: Reacţie adversă severă după vaccinarea anti-COVID, înregistrată la un bărbat cu multiple boli cronice, care făcea dializă
22 februarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

Comitetul de coordonare a vaccinării precizează că reacţia adversă severă aflată în investigare s-a înregistrat, după rapelul cu vaccinul Pfizer, la un bărbat cu multiple boli cronice, care făcea dializă. „Deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării. Astfel, asocierea cu vaccinarea reprezintă un eveniment coincident”, este concluzia investigaţiilor de până acum, scrie news.ro.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a precizat, referitor la reacţia adversă severă post-vaccinală în investigare manifestată de un pacient în urma administrării celei de-a doua doze de vaccin împotriva COVID-19, informaţie comunicată şi în bilanţul zilnic privind persoanele vaccinate, că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) şi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) au efectuat verificări în cazul unei persoane care a prezentat un eveniment advers sever, după administrarea dozei de rapel cu vaccinul Pfizer/BioNTech.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de DSPMB, este vorba despre un pacient în vârstă de 64 de ani, cu multiple boli cronice, aflat în procedură de dializă cronică, căruia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer (Comirnaty), la data de 26 ianuarie a.c., iar doza a II-a, în ziua de 16 februarie a.c., la un centru de vaccinare deschis în proximitatea cabinetului în care făcea dializă”, arată CNCAV.

După rapel, pacientul a fost supravegheat conform procedurilor timp de 15 minute, perioadă în care starea sa de sănătate a fost bună. Ulterior, acesta s-a deplasat într-un corp alăturat al clădirii centrului de vaccinare pentru efectuarea şedinţei de hemodializă. Înainte de începerea procedurii, pacientul prezenta o stare generală bună, cu uşoară dispnee şi tensiune arterială crescută, simptomatologie asociată cu afecţiunile preexistente.

S-a decis începerea procedurii de hemodializă, însă în timpul acesteia, starea generală a pacientului s-a agravat. Echipa medicală a intervenit imediat, l-a stabilizat şi a solicitat transportul de urgenţă a pacientului la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. În prezent, starea de sănătate a pacientului este stabilă, conform informaţiilor transmise, fiind atent monitorizat de cadrele medicale de specialitate din Secţia Anestezie - Terapie Intensivă (ATI). Pe baza informaţiilor puse la dispoziţie până în prezent, se concluzionează că deteriorarea stării pacientului este cauzată de progresia bolilor cronice de fond dezechilibrate anterior vaccinării. Astfel, asocierea cu vaccinarea reprezintă un eveniment coincident”, transmite Grupul de comunicare al CNCAV.


Sursă foto: Playtech.ro  

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233