CONSTANȚA. Taximetriștii, controlați de polițiștii rutieri: 323 de automobile verificate și 63 de amenzi date
5eee96718a6065e984ccff0000670d49.jpeg)
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat în data de 17.02.2021 o acțiune tematică pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere.
Au fost verificate 323 de autovehicule, fiind identificate mai multe nereguli, de la lipsa ecusonului, înscrisuri neconforme, lipsa listei de prețuri până la oprirea neregulamentară. În consecință, au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 22.590 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.38/2003 și H.C.L.M 464/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, au fost aplicate 80 de puncte de penalizare și ridicate de pe partea carosabilă a drumului public, două autovehicule.
Astfel de acțiuni se desfășoară în mod periodic, pentru realizarea unui transport civilizat în regim de taxi, în condiții de siguranță, cu respectarea și garantarea drepturilor și intereselor cetățenilor.
Clienții pot evita incidentele neplăcute dacă respectă câteva sfaturi elementare. În primul rând, trebuie să aleagă doar mașinile inscripționate corespunzător, să verifice prețurile afișate pe portiere și dacă șoferul nu pornește aparatul de taxat din propria inițiativă, să îi ceară acest lucru.
Orice problemă întâmpinată poate fi semnalată la numărul de telefon 0241.484.205- Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Activități preventive pentru sărbători în siguranță
.jpg)
Autoritățile constănțene colaborează pentru introducerea Trenului Metropolitan
_1024x768.jpg)
CONSTANȚA. Sprijin pentru persoanele vulnerabile
Aditivii „îndulcesc” cozonacul: peste 20 de sortimente cu rețete îndoielnice în magazinele mari
Trafic fluidizat în zona Cimitirului Central
Spitalul „Sf. Apostol Andrei” Constanța funcționează normal în perioada sărbătorilor pascale
Se oprește apa în localitățile Hârșova și Ciobanu
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

