Șantierele navale Vard Brăila și Vard Tulcea vor fuziona pentru a deveni o singură companie
VARD, unul dintre principalii proiectanți și constructori de nave specializate la nivel global, a anunţat că șantierele navale Vard Brăila și Vard Tulcea vor fi integrate într-o singură entitate administrativă începând cu data de 30 iunie 2021, pentru a deveni o companie mai suplă și mai eficientă. Procesul de integrare a celor două șantiere a fost lansat în urma deciziei luate la nivelul Grupului Fincantieri, din care VARD face parte.
Fuziunea aduce numeroase beneficii, așa cum subliniază Alberto Maestrini, CEO VARD: „Fuziunea reduce costurile de producție, simplifică procesul decizional, reduce costurile administrative, elimină activitățile duble sau paralele, combină activitățile de serviciu desfășurate în cele două șantiere, sporind calitatea la nivel general, și oferă o mai bună gestionare a activelor și resurselor celor două șantiere. Acest pas important este un demers pentru a ne spori competitivitatea, pentru a ne susține creșterea, oferind o perspectivă solidă pentru șantierele navale VARD din România. Este, de asemenea, un demers care confirmă angajamentul VARD și Fincantieri pentru angajații care lucrează cu noi de atâția ani. ”
Fuziunea va duce la crearea celui mai important jucător de pe piața românească în industria construcțiilor navale, cu peste 5.000 de angajați proprii și alți 2.000 de angajați ai companiilor care lucrează pe cele două șantiere.
Activitatea zilnică de producție a celor două șantiere nu va fi afectată de fuziune, care, de asemenea, nu va avea niciun impact asupra locurilor de muncă. Iar consecințele proceselor de eficientizare vor fi gestionate prin fluctuația naturală de personal. Nu vor exista reduceri de salarii sau beneficii, iar accesul angajaților la oportunitățile de a avansa în carieră, cu modificări salariale aferente, se va baza ca și până acum pe activitatea desfășurată de fiecare în parte în contextul mai larg al performanțelor înregistrate de companie. Construcțiile navale sunt un sector complex, care necesită abilități și experiență și toți angajații sunt foarte importanți pentru companie.
Prin șantierele navale Vard Tulcea și Vard Brăila, Fincantieri - unul dintre cele mai mari grupuri de construcții navale din lume – și-a clădit o prezență puternică în România, transferând tehnologie și expertiză în domeniu. Continuând tradiția României în domeniul construcțiilor navale, Grupul a reușit să dezvolte aceste șantiere navale, care acum sunt considerate printre cele mai moderne din Europa. Această fuziune are la bază modelul operațional și de business al Fincantieri, modelul în care o singură companie încorporează mai multe șantiere navale.
Fincantieri este un partener puternic și de încredere pentru România, care și-a luat un angajament pe termen lung, fiind cel mai mare angajator din industria navală a țării.
Despre VARD
VARD este unul dintre principalii proiectanți și constructori de nave specializate la nivel global. Cu sediul central în Norvegia și cu aproximativ 8.200 de angajați, VARD operează platforme de construcții navale în Norvegia, România, Brazilia și Vietnam. Prin intermediul filialelor sale specializate, VARD dezvoltă sisteme de alimentare și automatizare, echipamente de manipulare și soluții pentru nave și oferă servicii de proiectare și inginerie în cadrul industriei maritime globale.
Tradiția îndelungată a VARD în domeniul construcțiilor navale, inovația și tehnologia de ultimă oră, împreună cu operațiunile sale globale și palmaresul în construirea de nave complexe și cu un grad mare de personalizare, i-au adus recunoaștere din partea industriei și au facilitat stabilirea unor relații puternice cu clienții.
Acționarul majoritar al VARD este Fincantieri Oil & Gas S.p.A, o filială deținută în totalitate de FINCANTIERI S.p.A. Cu sediul în Trieste, Italia, FINCANTIERI este unul dintre cele mai mari grupuri de construcții navale din lume și, de-a lungul celor 200 de ani de istorie maritimă, a construit peste 7.000 de nave.