Un alt deces în cazul pacienților internați la Institutul Matei Balș în timpul incendiului: este vorba despre un bărbat de 81 de ani
Încă un pacient cu COVID-19 transferat în urma incendiului de la Institutul Matei Balş a murit la Spitalul Victor Babeş. Numărul pacienţilor care au fost internaţi în pavilionul în care s-a produs incendiul şi care au decedat se ridică astfel la 16.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba despre un bărbat de 81 de ani, cu o formă gravă a COVID-19 şi cu alte afecţiunii asociate.
Bărbatul fusese transferat la Spitalul Victor Babeş, el fiind iniţial internat în pavilionul afectat de incendiul de la Institutul Matei Balş.
Cauzele decesului vor fi stabilite în urma anchetei medico-legale.
Numărul pacienţilor care au fost internaţi în pavilionul care a luat foc şi care au decedat a ajuns la 16, patru dintre ei fiind găsiţi decedaţi în clădire, care era destinată pacienţilor cu SARS-CoV-2. Un al cincilea a murit la puţin timp după incendiu.
Sursă foto: captură Youtube Realitatea.Net